coral

La data de 9 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia, două persoane, de 21 și 23 de ani, au fost reținute, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și participație improprie la infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc și de mare risc.

coral

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, la finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat din Spania peste 27,3 kilograme de canabis (drog de risc), 1,2 kilograme rezină de canabis (drog de risc) și 10,2 grame de cocaină (drog de mare risc), pe care le-ar fi introdus în România prin intermediul unei firme de curierat, ascunse în două colete, fiind prinse în flagrant delict, în mod succesiv, în localitățile Gherla și Florești, în contextual preluării drogurilor.

Percheziția efectuată, în comuna Florești, la locuința persoanei, de 21 de ani, a condus la descoperirea a aproximativ 4 kilograme 4-CMC (drog de mare risc) și 100 de grame de rezină de canabis (drog de risc), deținute în vederea comercializării, peste 181.000 de lei și 445 de euro, precum și alte mijloace de probă.

La data de 10 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 2 persoane, pentru 24 de ore.

La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.

 

coral