Consiliul Județean Cluj a finalizat, cu bani europeni, lucrările de construcții aferente obiectivului – Reabilitare structurală și reamenajare arhitecturală pentru clădirea de ateliere la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Kozmutza Flóra”, instituție de învățământ aflată în subordinea forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Prin intermediul acestui proiect cu finanțare nerambursabilă am reușit să asigurăm elevilor și cadrelor didactice condiții moderne, la standarde europene. Investiția este extrem de importantă, având în vedere faptul că școala de pe strada Gruia este o entitate unică în țară, fiind singura destinată copiilor cu deficiențe de auz, cu predare în limba maghiară.”
Cu o valoare de 4.729.662,80 lei fără TVA, lucrările urmează să fie recepționate în cel mai scurt timp posibil.
Concret, întreaga clădire a atelierelor educaționale și terapeutice, care cuprinde cabinetele de kinetoterapie și de psihologie, altelierele de ceramică și arte plastice, săli de clasă, de terapie și de comisie metodică, precum și laboratorul IT, a fost reabilitată, fiind realizate lucrări de refacere a termosistemului, de înlocuire a acoperișului, de recompartimentare a imobilului, astfel încât procesul de instruire să fie optimizat.
De asemenea, au fost refăcute tencuielile interioare și exterioare, tencuiala decorativă, a fost schimbată pardoseala, au fost refăcute/înlocuite instalațiile de încălzire, sanitare și electrice, precum și trotuarul perimetral atât spre stradă cât și spre curtea școlii.
Totodată, a fost montată o nouă tâmplărie interioară și exterioară.
Mai mult, au fost asigurate rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități, precum și grupuri sanitare pentru acestea. În vederea creșterii accesibilității, atât ușile cât și mobilierul sălilor sunt de diferite culori, astfel încât elevii cu nevoi speciale să distingă încăperile.
În baza aceluiași proiect european, unitatea educațională va beneficia de mobilier, echipamente IT, dotări pentru stimulare senzorială și kinetoterapie, precum și de materiale educaționale și alte articole utile furnizării serviciilor specifice. În ceea ce privește stadiul achiziției acestor echipamente și dotări, acesta este de 80%.