În satul Mărgău din județul Cluj, o casă care se află într-o interesecție iese în evidență față de celelalte. O casă veche de mai bine de 100 de ani, făcută din chirpici, a fost transformată într-un mic muzeu tradițional.
Sabina Panea, o femeie zdravănă, de la munte, care și-a pierdut soțul mult prea devreme și a crescut două fete singură, pare o femeie ca oricare alta.
„Soțul meu a murit acum 26 de ani și de atunci am rămas cu două fete. Una era în clasa a unsprezecea, cealaltă avea 12 ani. Le-am ținut în școală, mi-a ajutat Dumnezeu. Fata mare a terminat facultatea de matematică, fata mică e asistentă medicală”, povestește cu mândrie Sabina Panea.
Își umple ziua având grijă de gospodărie, dar, pe lângă asta, Sabina Panea se mai ocupă cu ceva deosebit. Casa din chirpici în care a fost dusă ca mireasă în urmă cu mai bine de patru decenii a transformat-o într-un mic muzeu tradițional. Din modestie, femeia nu a dorit să se lase fotografiată, dar a deschis cu drag ușa micului muzeu pe care chiar ea l-a organizat. Aici, în casa în care nu sunt podele, ci pe jos este pământ pe care ea cu mâna ei l-a așezat stau, parcă, neafectate de timp, obiecte tradiționale (fus, farfurii tradiționale, căni, război, paturi de paie), dar și costume populare autentice, unele fiind vechi de aproape un secol.
„Hainele au rămas de la socri, că socru a fost gazdă, cum se zicea pe vremuri. A avut pământ, boi și muncea pământul. Am găsit obiectele și le-am păstrat. Mulți au vândut obiectele vechi sau le-au aruncat. Casa e din chirpici, făcută din paie, cu pământ, am lucrat la ea cu mâna mea. Pământul de pe jos eu l-am cernut. A fost o muncă tare grea. Trebuie să ai mână de lucru ca să știi face astfel de lucruri”, a spus femeia.
Sabina Panea a păstrat obiectele din drag pentru tradiție și pentru strămoși, apoi a văzut că oamenii vor să le vadă, că le apreciază și se bucură ori de câte ori ajunge cineva la ea în bătătură, le arată, pe femei le lasă să se îmbrace în costumele tradiționale și să își facă fotografii și stă de vorbă cu toată lumea.
„Am văzut că sunt oameni care caută obiectele astea tradiționale, care vor să le vadă. Așa că eu le arăt. Eu aici sunt mai mult singură și mă bucur când vine câte cineva și le arăt cu drag casa”, a mărturisit femeia.