Fostul mare portar al Stelei Helmuth Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București, luni, ora 11.50, a anunțat un oficial al spitalului, fără să fie citat. Fostul său coechipier Marcel Pușcaș a lansat online un mesaj de doliu pentru Duckadam. FRF a postat și ea condoleanțe. Marele campion a fost cel care și-a adus o contribuție crucială la singurul trofeu de importanță globală câștigat de fotbalul nostru în istoria sa, prin Steaua 1986.

Duckadam a fost supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri și a adus trofeul echipei sale, Steaua București în fața Barcelonei, o formația mult mai bine cotată. A fost cel mai mare triumf din istoria fotbalului nostru.

De-a lungul anilor, am avut multe echipe, de club sau ”naționale” valoroase. Câteva dintre ele, cu excepționale performanțe internaționale. Dar atunci, în 1986, la Sevilla, a fost singura oară după război când o echipă românească de fotbal a mers până la capăt și a devenit campioană a Europei. Înainte de război au mai fost cazuri de victorii în competițiile europene, dar ele erau mult mai fragmentate ca întreceri. Pentru cluburile de fotbal din Europa nimic nu s-a comparat vreodată cu actuala Ligă a Campionilor. Și în finala Ligii a triumfat el, Helmuth Duckadam.

Fostul mare portar, s-a născut în localitatea Semlac, judeţul Arad, la 1 aprilie 1959.

Helmut Duckadam participă la întâlnirea fanilor cu unii dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai României, organizată în cadrul expoziției „Tricouri de Legendă ale Fotbalului Românesc", mai 2024. Foto: Nicolae Badea / Agerpres
Helmut Duckadam participă la întâlnirea fanilor cu unii dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai României, organizată în cadrul expoziției „Tricouri de Legendă ale Fotbalului Românesc”, mai 2024. Foto: Nicolae Badea / Agerpres

Fostul mare portar a avut mai multe probleme de sănătate

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis în urmă cu trei luni la Spitalul Universitar din București. A fost operat pentru aortă dilatată, cea mai mare arteră din organism, și pentru înlocuire de valvă, conform GSP.

Fostul mare campion de fotbal a avut mai multe probleme de sănătate, prima chiar după evoluția senzațională din finala din 1986, contra Barcelonei. Un cheag de sânge îi bloca circulația în braț, potrivit adevarul.ro.

Alte trei intervenții la mână au avut loc în 1998, 2009 și 2012. În 2004, fostul fotbalist al echipei Steaua a avut prima operație la genunchiul stâng, din cauza acumulării de lichid. „E greu… Dacă ai probleme de sănătate, așa cum am eu, chiar e dificil, dar nu avem ce să facem. Eu am avut opt operații grele, complicate. Opt! Nu e atât de plăcut când știi asta… În fiecare dimineață iau un pumn de pastile. Nu exagerez! Am 20 de medicamente pe care trebuie să le iau zilnic. Unele pentru coagularea sângelui, pentru circulație, pentru tensiune, pentru stomac, unele pe post de pansament gastric”, a povestit Helmut Duckadam în trecut.

Helmuth Duckadam. Foto: Inquam Photos / George Călin

Helmuth Duckadam: „Am început fotbalul prin anii ’70

Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978), amintește Agerpres.

„Am început fotbalul prin anii ’70, la echipa din Semlac, apoi am evoluat la Şcoala Sportivă Gloria din Arad. Mi-a plăcut să fiu portar, îmi plăcea să plonjez, să mă arunc pe minge. De acolo am mers la UTA, în 1977, la tineret, după care am fost chemat la o echipă din divizia C, Constructorul Arad, unde antrenor era Nicolae Dumitrescu – simbolul Aradului, am putea spune -, unde am activat un an, după care am fost chemat de Ion V. Ionescu la UTA, la echipa mare.

Aici am jucat o etapă destul de lungă, era în divizia B când am fost eu. La echipa naţională am fost chemat pentru prima dată fiind la UTA, m-a chemat Mircea Lucescu. Acolo i-am întâlnit pe Costică Ştefănescu de la Universitatea Craiova, pe Ştefan Sameş de la Steaua, fiecare dintre ei încercând să mă convingă să vin în echipa lui. Adrian Păunescu avea atunci un articol în care spunea că Universitatea Craiova este echipă mare, dar n-are portar. Ştefănescu a cerut să mă transfer la Craiova.

Şi Mircea Lucescu m-a îndrumat spre Craiova, acolo primeam şi nişte bani, dar mi-a fost puţin… nu ştiu dacă neapărat teamă, dar ştiind cât de greu te asimilează oltenii dacă nu eşti de-al lor, am avut o reţinere. În acelaşi timp a venit oferta de la Steaua, odată cu problema armatei, trebuia să-mi fac stagiul militar. Şi atunci am hotărât să merg la Steaua, în 1983″, spunea Duckadam într-un interviu din 2018.

Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea lui ca jucător. Primul meci mare îl face la Bucureşti, în întâlnirea retur cu A.S. Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalty.