Doliu în lumea filmului. Actriţa Stella Stevens, care a jucat alături de Elvis Presley în „Girls! Girls! Girls!” (1962) şi de Jerry Lewis în „The Nutty Professor” (1963), a murit la vârsta de 84 de ani, au anunţat membrii familiei sale.
Diagnosticată cu Alzheimer, actriţa era internată de mai mult timp într-un sanatoriu, a declarat, pentru Hollywood Reporter, fiul ei.
Stevens este cunoscută şi din filmul de acţiune „The Poseidon Adventure” (1972), dar şi pentru rolurile din seriale TV precum „Murder, She Wrote” şi „Magnum, P.I”, scrie Agerpres, care citează BBC.
„A fost o onoare şi un privilegiu să lucrez cu Stella, care a fost una dintre cele mai minunate şi talentate persoane”, a declarat prietena şi managerul ei, Maria Calabrese.
Născută în Yazoo City, Mississippi, în 1938, ca Estelle Caro Eggleston, Stevens s-a căsătorit la 16 ani cu electricianul Noble Herman Stevens şi a dat naştere primului şi singurului ei copil, Andrew.
Doi ani mai târziu, ea a divorţat şi a început să lucreze ca model şi actriţă. A pozat pentru Playboy de mai multe ori şi a fost „Playmate of the Month” în ianuarie 1960.
Stevens a semnat un contract cu 20th Century Fox după ce a fost descoperită jucând la colegiul ei din Memphis, Tennessee. Ulterior, studioul a renunţat la ea, dar a semnat un contract cu Paramount.
Stevens a fost recompensată cu un Glob de Aur pentru debutul ei cinematografic din 1959, în rolul unei coriste în filmul „Say One for Me”, în care au jucat şi Bing Crosby şi Debbie Reynolds.
De asemenea, a regizat două filme – documentarul „The American Heroine” (1979) şi „The Ranch” (1989), în care joacă fiul ei.