UPDATE: Șoferul rămas încarcerat a murit.
„Victima a fost extrasă și prezintă leziuni incompatibile cu viața. Bărbatul avea aproximativ 50 de ani, iar autotrenul răsturnat era încărcat cu sucuri”, potrivit ISU.
Știre inițială: Un grav accident de circulație a avut loc pe DN1 E60 în județul Cluj. În cabina unui TIR a rămas încarcerat un bărbat care a murit.
Foto: Info Trafic jud. Cluj – Facebook
Pompierii de la Detașamentul Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, la intersecție cu localitatea Leghia.
„În accident a fost implicat un autotren, care este răsturnat. Din primele informații, în cabina autotrenului este încarcerat un bărbat. Acționăm la fața locului cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Intervenția este în dinamică”, au arătat cei de la ISU Cluj.