akacs Gyorgy (46 de ani), taximetristul suspectat că şi-ar fi omorât fiul de 8 ani, a spus poliţiştilor că acesta din urmă i-a fi cerut să săvârşească fapta sângeroasă. Psihologul criminalist Gabriela Groza spune că scenariul este posibil, dar asta nu îl exonerează de răspundere.

În momentul în care a fost prins, marţi seara, Takacs Gyorgy (46 de ani), de profesie taximetrist, a fost dus la Urgenţe pentru a fi stabilizat, după ce ş-a înjungiat în zona pieptului şi şi-a tăiat venele. Nu au fost audiat în mod oficial de către autorităţi, dar poliţiştii au încercat să vorbească cu el. „Era de pe altă lume” – aşa descriu pentru „Adevărul” starea lui psihică surse din rândul anchetatorilor.

 

„Copilul a vrut să fie omorât de mine”, a fost una dintre declaraţiile care i-au şocat pe poliţişti. Anchetatorii au aflat că Takacs Gyorgy se înţelegea foarte bine cu fiul lui. El a trecut recent printr-un divorţ de soţia lui şi se afla în faza în care trebuia făcut partajul. Copilul se afla la el în această perioadă, fiind în custodie comună. Surse din rândul anchetatorilor au arătat că unul dintre posibilele motive ale crimei ar fi răzbunarea pe fosta soţie, care şi-a găsit deja un concubin, în condiţiile în care e Takacs Gyorgy ar fi iubit-o încă. 

Surse din Poliţie au declarat pentru Adevărul că omul nu are antecedente penale şi nu au fost plângeri cu privire la potenţiale acte de violenţă.

„Era de pe altă lume”, aşa descriu poliţiştii starea în care se afla suspectul când a fost prins. FOTO: CERT

PSIHOLOG CRIMINALIST: „FĂPTUITORUL NU A VRUT CA VICTIMA SĂ SUFERE” 

Psihologul criminalist Gabriela Groza susţine că sunt mai multe ipoteze privind motivele crimei, dar „până nu avem o declaraţie fermă nu putem exclude nicio variantă. E posibil să fi planificat totul sau să fie o reacţie la nervi. Subliniez că deocamdată nu ştim sigur că el este făptuitorul. Din elementele pe care le cunoaştem până acum reiese că făptuitorul nu a vrut ca victima să sufere, a fost o lovitură într-ozonă letală, pentru ca moartea să fie sigură şi fără suferinţă”. 

Există informaţii că ar fi umblat cu cadavrul în maşină câteva ore după crimă ceea ce poate însemna „o formă de negare faţă de fapta comisă. E posibil să se comporte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, din cauza şocului. De multe ori, agresorul însuşi este foarte şocat de ce a comis. Prima confruntare cu realitatea o are atunci când apare echipajul de Poliţie şi atunci să apară intenţia de a se sinucide”, spune psihologul. 

„FAPTUL CĂ I-AR FI CERUT COPILUL ASTA NU JUSTIFICĂ OMORUL”

Groza spune că există mai multe posibile motivaţii: „poate să fie comis pe un fond emoţional negativ, o depresie prfundă combunată cu furie foarte puternică. Aici putem să ne gândim la o situaţie de divorţ neacceptat sau nedorit. Poate fi un sentiment de vinovăţie puternic pe care îl simte şi îl combină în mod ciudat astfel încât are impresia că pentru fiul său ar fi mai bine să nu mai rămână în lumea acesta rea pentru a nu suferi”. 

În ceea ce priveşte spusele lui Takacs Gyorgy – conform cărora băiatul i-ar fi cerut să-l omoare, psihologu susţine că e un scenariu care „poate să fie real. E posibil să fi spus asta la furie copilul. Dar aici e posibil ca chiar agresorul să instige victima pe parcursul mai multor conversaţii. I-ar fi putut explica că pot fi împreună după moarte sau că unica soluţie de ieşire din impas ar fi moarte. În orice caz, faptul că i-ar fi cerut asta nu justifica faptă de omor. Nici din punct de vedere juridic şi nici psihologic, nicio persoană sănătoasă psihologic nu-şi omoară cipilul dacă acesta îi cere”. 

„E POSIBIL CA ACESTA SĂ FI CREZUT CĂ MOARTEA ESTE SINGURA SOLUŢIE DE A IEŞI DIN IMPAS”

Groza mai spune că nu e obligatoriu ca făptuitorul să fi comis înainte agresiuni fizice asupra copilului sau a soţiei. „E posibil ca acesta să fi crezut că moartea este singura soluţie de a ieşi din impas. Nu cred că profilul criminalului se potriveşte cu cel al unui agresor cu antecedente de violenţa domestică. Şi agresorul poate fi extrem de şocat, să fie îtr-o stare în care nu percepe realitatea aşa cum este.” 

Psihologul susţine că „poate să fie sau nu răzbunare, câtă vreme nu avem declaraţiile lui nu putem şti. Poate fi şi situaţia în care unul dintre soţi nu acceptă despărţirea, iar faptul că şi-a pierdut familia şi nu are nimic altceva în viaţă de care să se lege, alţi membri ai familiei sau prieteni, poate ajunge în situaţia în care crede că a pierdut totul, astfel nu mai are nimic de pierdut. Se poate ajunge astfel la gesturi extrem pe un anumit fond mental”. 

Suspectul a fost găsit un ajutorul camerei de termoviziune a elicopterului de poliţie.

GĂSIT CU AJUTORUL ELICOPTERULUI 

Suspectul – Takacs Gyorgy – a fost găsit, marţi seară, în localitatea Filea de Jos, la circa 6 kilometri de locul în care a abandonat maşina în care zăcea fiul său decedat. La operaţiunea de căutare au participat zeci de poliţişti şi jandarmi însoţiţi de câini special antrenaţj. Au fost folosite 15 maşini dintre care 6 de terne care aparţin unor clujeni inimoşi de la Asociaţia CERT Rescue, care intervine la acţiuni de salvare din zone greu accesibile. „În cazul acesta nu a fost vorba despre un teren foarte dificil, dar este o zonă cu vegetaţie abundentă şi s-a apelat la noi”, a explicat Dan Jecan, preşedintele CERT Rescue.     

„ERA PSIHIC DISTRUS. NU VORBEA COERENT”

„Au participat 15 maşini, din care 5 maşini de la Cert Rescue. Am avut dispoziţie de la coordonator să nu se între în zonele de căutare fără un poliţist sau jandarm în maşină, pentru că se considera că cel urmărit este periculos. 

Nimic nu se ştia pe unde este. Omul a fost reperat pe camerele de termoviziune de pe elicopter. Aparatul de zbor a coborât deasupra unui lan de porumb şi a zburat la intimidare la 2 metri înălţime. Bărbatul s-a speriat şi a fugit. S-a dus spre sat şi a fost văzut de un sătean, care a alertat poliţia şi a fost prins.

Era psihic distrus. Nu vorbea coerent. A primit îngrijiri pentru că a încercat să îşi taie venele şi a fost băgat rapid în maşină pentru a primi îngrijiri”, au povestit cei de la Cert Rescue.

A ÎNCERCAT SĂ SE SINUCIDĂ 

În momentul în care a fost prins, bărbatul a scos cuţitul şi şi-a tăiat venele şi s-a înjunghiat la nivelul pieptului. A fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe şi a fost stabilitzat. 

„Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, se află în prezent internat pe chirurgie toracică, în secţia de terapie intensivă. În cursul nopţii a fost consultat de o echipă multidisciplinară: chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară, chirurgie generală şi chirurgie plastică. Este stabil hemodinamic şi respirator, urmând să fie ţinut sub observaţie. Se va asigura asistenţă medical chirurgicală, în funcţie de evoluţia sa”, a precizat Flavia Topan, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj.