Omul de afaceri Petru Bolfă, găsit responsabil de moartea a 18 persoane care au consumat o loțiune dezinfectantă care conținea alcool metilic, a depus la Curtea de Apel Cluj o cerere pentru anularea pedepsei de 10 ani la care a fost condamnat. Însă, magistrații clujeni au respins cererea lui Bolfă.

”Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare promovată de contestatorul apelant-inculpat Bolfă Petru, deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva Deciziei Penale Nr. 490/A/02.06.2020, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 2423/112/2015. În temeiul art. 275 al. 2 din C.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Bolfă a fost trimis în judecată după ce mai multe persoane din județele Bihor, Neamț și Vaslui au murit după ce au băut Alcofarm, o loțiune pentru îngrijirea pielii cu efect dezinfectant.

La acea vreme, după primele verificări ale polițiștilor și procurorilor s-a descoperit că, respectiva loțiune dezinfectantă conținea alcool metilic, substanță extrem de toxică, care provoacă, în cel mai fericit caz (dacă putem spune așa), orbirea persoanei care a consumat așa ceva sau l-a folosit pe piele, iar în situația cea mai gravă duce la moarte.

În același dosar au fost inculpați doi iordanieni – Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim și – Ala Hani Khalil Hassan – și Aureliana Boșneag.

Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim a fost acuzat de falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, evaziune fiscală, spălare a banilor, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar Ala Hani Khalil Hassan și Aureliana Boșneag au fost acuzați de complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor.

În rechizitoriu, procurorii arată că “în perioada decembrie 2012 – martie 2013 inculpatul Bolfă Petrua produs și comercializat către inc. Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim, administrator al Ideal Textil Trading SRL, cantitatea de 66.216 pet-uri de 0,5 litri de «ALCOFARM – loțiune pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic», în valoare de 156.004,59 lei, cunoscând că produsul a fost substituit. În urma substituirii produsului acesta a devenit vătămător sănătății – constatându-se că are în conținut alcool metilic care «este un toxic de tip narcotic, cu acțiune specifică asupra retinei și a nervului optic… ingerarea a 15 ml metanol poate produce orbirea ireversibilă… doza letală este evaluată la 30-100 ml» – iar în urma comercializării acestui produs a rezultat decesul sau vătămarea corporală a mai multor persoane, arată Gazeta de Cluj.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat prin nedeclararea sursei (venitului) impozabil este în cuantum de 24.960,64 lei, reprezentând impozit pe venit, conform art. 43 din Legea nr. 571/2003, corespunzător unui venit de 156.004,59 lei.

În perioada decembrie 2012 – martie 2013 inc. Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim a achiziționat cantitatea de 66.216 pet-uri de 0,5 litri de la inc. Bolfă Petru, după care a vândut către 31 de societăți comerciale cantitatea totală de 50.592 pet-uri de 0,5 litri ALCOFARM, cunoscând că produsul este substituit, în urma consumului produsului ALCOFARM a rezultat decesul persoanelor sau vătămarea corporală gravă a mai multor persoane”.

Anchetatorii spun că, pentru a justifica achiziționarea produsului ALCOFARM, Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim a evidențiat în actele contabile ale Ideal Textil Trading SRL operațiuni fictive, respectiv înregistrarea a 3 (trei) facturi de achiziție în valoare totală de 156.004,59 lei, precum și alte 4 facturi fictive, care atestau în mod nereal achiziția de «piele»/ «piele softy”, în valoare totală de peste 650.000 lei. Prin respectivele facturi fictive, iordanianul a cauzat bugetului general consolidat, conform procurorilor, un prejudiciu de peste 260.000 lei.

Totodată, pentru a disimula adevărata proprietate a sumelor de bani și a drepturilor asupra acestora, Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim a apelat la Ala Hani Khalil Hassan  și Aureliana Boșneag, care au retras numerar din conturile firmei și i-au predat lui.

Peste 3.000 au fost vândute doar în Bihor

Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim, după ce a achiziționat cele peste 66.000 de peturi cu Alcofarm de la firma lui Petrică Bolfă, a vândut la rândul lui către alte firme din țară, care comercializau astfel de produse. O parte din produsul fabricat la Năsăud a ajuns și în Bihor, în mai multe magazine, de unde mai multe persoane l-au achiziționat. Marea majoritate, persoane alcoolice, l-au cumpărat pentru a-l consuma în loc de alte băuturi alcoolice pentru care nu aveau suficienți bani ca să le cumpere. Așa că au apelat la metoda asta, la Alcofarm, fiindcă era mult mai ieftin. Probabil nici nu era prima dată când apelau la așa ceva. A fost însă pentru ultima dată.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie-aprilie 2013, doar în județul Bihor au ajuns, prin intermediul unor firme cumpărătoare, 3.348 flacoane cu Alcofarm, ulterior reușindu-se indisponibilizarea a 1.935 flacoane.

Concentrație de alcool metilic uriașă

O parte din flacoanele cu Alcofarm confiscate au fost duse la analiză, specialiștii constatând că produsul conține alcool metilic, în concentrație de peste 26%

Totodată, anchetatorii au ajuns la concluzia că cele peste 66.000 de peturi cu Alcofarm fac parte din 4 loturi de fabricație diferite care datau din perioada iunie-iulie 2011, existând totodată, într-un număr mai mic, și ambalaje care nu aveau menționate datele privind lotul și data fabricației.

Procurorii au mai arătat în rechizitoriu că verificând actele firmei administrată de Bolfă, au descoperit o serie de achiziții de metanol, care a fost folosit la fabricarea unui alt produs, o soluție de spălat parbrize, denumită Clarosol.

Partea ciudată este că toate achizițiile amintite în documentul întocmit de procurori datează din anii 2012 – 2013, nefiind pomenită nicio achiziție din 2011 sau anterioară, asta ținând cont de data la care ar fi fost produs Alcofarmul care conținea alcool metilic.

“Din interceptările convorbirilor și comunicărilor telefonice ale inc. Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim rezultă că acesta știe că produsul nu este fabricat legal și că provine de pe piața neagră, fiind foarte probabil ca ingredientele folosite să nu fie cele corespunzătoare.

Cu toate acestea, pentru maximizarea profitului obținut în urma activității comerciale, inculpații, deși au prevăzut rezultatul faptelor lor – și anume că produsul comercializat de ei este vătămător pentru populație – nu îl acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce.

Scopul maximizării profitului este relevat și de aspectul că la fabricarea produsului ALCOFARM nu se folosește alcool etilic (produs accizabil) ci este folosit alcoolul metilic, produs pentru care nu se plătește acciză, fiind destinat exclusiv uzului industrial. Cu atât mai mult cu cât actele de achiziție sunt false, este evident că produsul ALCOFARM nu este unul de pe piața licită – aceste acte au fost falsificate de către inc. Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim tocmai în scopul disimulării adevăratei provenințe a mărfurilor comercializate.

Produsul ALCOFARM a fost comercializat fără avizul impus de H.G. 956/2005.

Rolul avizului, în cazul anumitor produse care pot fi periculoase (și care sunt folosite în contact direct cu corpul persoanei), este acela de a proteja populația (sănătatea, integritate corporală, viață) de orice risc.

Ignorând avizul și achiziționând produsul de pe piața neagră inc. Enizan Moh’d Fahiem Ibrahim a urmărit doar obținerea unui profit cât mai mare, ignorând efectul vătămător al introducerii acestui produs toxic pe piață.

Produsele comercializate sub denumirea «alcool sanitar» fac parte din categoria produselor biocide, iar actul normativ care reglementează plasarea pe piață a acestor produse – HG nr. 956/2005 – prevede la art. 12 că produsele biocide sunt plasate pe piață și folosite pe teritoriul României numai dacă sunt autorizate, în condițiile în care, conform art. 24, nu au un efect nociv direct sau indirect asupra sănătății umane ori animale, nu au un efect negativ, direct sau indirect, asupra mediului înconjurător iar proprietățile lor fizico-chimice au fost determinate și considerate acceptabile pentru utilizarea, depozitarea și transportul adecvate”, au mai arătat procurorii.