Digi Mobil a devenit, din nou, ținta escrocilor care trimit mesaje false privind promoții fictive și în îndeamnă pe utilizatorii companiei să acceseze un link suspect.
Totuși, RCS-RDS a luat atitudine și și-a informat toți clienții Digi Mobil ce să facă.
Acum, compania a luat atitudine și a transmis tuturor următorul mesaj:
”Stimate client, te informăm că numele Digi este folosit abuziv într-o campanie online înșelătoare, cu premii în telefoane. Compania noastră nu derulează în prezent nicio campanie online cu premii. Îți recomandăm să nu accesezi site-uri suspecte sau necunoscute pentru a nu-ți infecta mobilul cu viruși. Pentru verificarea campaniilor noastre, intră pe digiromania.ro sau sună la Relații cu clienții. Îți mulțumim! Echipa Digi!”
Este unul din rarele cazuri în care RCS-RDS ia o astfel de măsură, ceea ce înseamnă că e o situație serioasă, de mare anvergură, care poate afecta foarte mulți clienți Digi Mobil.
Dacă și tu te afli printre cei care au primit un mesaj suspect, ține cont de recomandările furnizorului de servicii mobile, ca să nu cazi în plasa țeparilor.
În august 2018, Digi Mobil era ținta unei campanii de tip scam care promitea un iPhone X sau un Samsung Galaxy S9 cui se încumeta să acceseze link-ul pus la dispoziție. Desigur, era o țeapă al cărei scop era obținerea datelor utilizatorilor (mai multe date decât cele pe care le-au avut ca să-ți trimită mesajul), conform playtech.ro.
A mai fost trimis un mesaj fals despre presupuse promoții chiar la sfârșitul lunii trecute. Mesajul era într-o engleză „chinuită” și, evident, părea foarte credibil: „Dragă client Digi Romania, Felicitări! Ești unul dintre cei 100 de utilizatori selectați să aibă șansa de-a câștiga un Apple Iphone XS, Samsung Galaxy S9 sau iPad Pro”.
Sursa: stiridecluj.ro