România se află în topul european al țărilor cu mari consumatori de alcool. Regiunile care ne propulsează în aceste statistici sunt în special Oltenia și Moldova. Mai ales la țară, în aceste zone, se bea de se stinge. Recunosc asta până și localnicii.

Conform statisticilor oficiale, România se află în topul european al țărilor cu un consum ridicat de băuturi alcoolice în rândul populației, alături de Marea Britanie.

În 2023, conform unor date a Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe locul doi la nivelul Uniunii Europene privind consumul de alcool.

Mai mult decât atât, România este o țară în care locuitorii consumă excesiv băuturi alcoolice: bărbații – 15 băuturi (sau mai mult) pe săptămână, femeile – opt băuturi pe săptămână pentru femei. Iar rezultatele se văd.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste jumătate din numărul deceselor din România sunt provocate de efectele consumului excesiv de alcool, dar și de alimentația nesănătoasă.

Moldovenii și oltenii în topul național al consumatorilor de alcool

Când vine vorba de băutură, oltenii și moldovenii sunt pe cai mari. Cel puțin asta arată statisticile oficiale.

Încă din anul 2017, statisticile oficiale indicau faptul că oltenii se aflau pe primul loc la consumul de alcool, cu o cantitate medie lunară de 1,705 litri de vin pe cap de locuitor. Moldovenii vin din urmă cu 1.400 litri de vin pe cap de locuitor, consum mediu lunar.

Conform datelor de la Institutul Național de Statistică în momentul de față, de exemplu, în Moldova, consumul de alcool a ajuns la 3,6 litri de alcool, pe cap de locuitor, lunar.

Dacă eliminăm copiii din această schemă, dar și persoanele cu diferite afecțiuni sau cei foarte vârstnici, ajungem aproape la o dublare a cantității de alcool consumată lunar, de cei împătimiți de licoarea lui Bachus.

Totodată există o cantitate destul de mare de băuturi alcool puțin cuantificabilă. Este vorba de rachiul și vinul omului din gospodărie. Sunt și cei care au o percepție diferită asupra consumului de alcool.

„Mai ales femeile spun că