Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj se pregătește pentru alegerile ce vor desemna rectorul instituției pentru următorii cinci ani, 2024-2029. În acest scrutin crucial, favoritul indiscutabil este actualul rector, Prof. Dr. Cornel Cătoi, un lider apreciat și recunoscut pentru contribuțiile sale de excepție în ultimele două mandate.
La vârsta de 57 de ani, Cornel Cătoi a fost decan al Facultății de Medicină Veterinară între anii 2012-2016, iar din 2016 conduce destinele USAMV-ului în calitate de rector. Mandatul său actual, 2020-2024, a fost marcat de o serie de realizări remarcabile care au adus universitatea la niveluri de excelență în educație, cercetare și dezvoltare instituțională.
Realizările îl recomandă
În cadrul mandatului său, Prof. Dr. Cornel Cătoi a pus accent pe consolidarea resurselor umane și pe promovarea tinerilor în sistemul universitar, eliminând limitele de vârstă și facilitând accesul acestora la oportunități de formare și cercetare. De asemenea, a reușit să asigure securizarea patrimoniului imobiliar al USAMV prin cadastrare și întăbulare, precum și accesarea cu succes a fondurilor europene pentru dezvoltare regională și parteneriate cu fermierii, rezultând în proiecte de infrastructură și cercetare de peste o sută de milioane de lei.
În plus, rectorul Cătoi a demarat programe de formare și rezidențiat internațional în domeniul Medicinii Veterinare, facilitând astfel specializarea și performanța studenților și cadrelor didactice. Investiția în capitalul uman a fost una constantă, reflectată și în acordarea de sporuri salariale pentru cadrele cu performanțe și în promovarea tinerilor prin salarii de merit.
În fața unor astfel de realizări și viziuni clare pentru viitor, Prof. Dr. Cornel Cătoi se bucură de susținerea fermă a comunității universitare și a cadrelor didactice, care apreciază integritatea, dedicarea și profesionalismul său.
Prorectorul Leon Muntean, acuzat de apropieri cu Mafia Imobiliară
Nu de aceeași popularitate în mediul universitar și în rândul studenților pare să se bucure contracandidatul lui Cornel Cătoi, prorectorul Leon Muntean, care ridică semne de întrebare în privința integrității sale și a intereselor reprezentate. Susținut puternic de fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, Muntean se confruntă cu o serie de acuzații, majoritate în jurul faptului că ar fi reprezentantul mafiei imobiliare și că apără marile interese ale constructorilor.
Prorectorul Leon Muntean, acuzat că ar reprezenta interesele constructorilor
Potrivit presei locale, echipa Muntean-Oros ar fi acuzată că ar promova interesele „constructorilor” și că ar fi abandonat prioritățile educaționale în favoarea celor imobiliare. Mai mult, acuzațiile aduse lui Muntean includ faptul că ar fi favorizat prietenii și ar fi fost ineficient în gestionarea activităților universitare.
Cu privire aceste aspecte, rectorul USAMV Cornel Cătoi a subliniat că este esențial să mențină integritatea și moralitatea în conducerea universității și să evite influențele externe care ar putea afecta calitatea și independența academica a instituției.
Alegeri tensionat și cu miză mare
În acest context tensionat, alegerile pentru funcția de rector al USAMV Cluj devin un moment crucial pentru viitorul instituției. Prof. Dr. Cornel Cătoi apare ca favorit incontestabil, beneficiind de susținerea comunității academice și a cadrelor didactice, datorită realizărilor și viziunii sale clare pentru dezvoltarea universității.
De cealaltă parte, contracandidatul său, prorectorul Leon Muntean, este în centrul unor acuzații grave legate de integritatea și moralitatea sa, ridicând îndoieli în privința capacității sale de a conduce universitatea în interesul academic și educațional al studenților și cadrelor didactice.
Pe măsură ce alegerile se apropie, comunitatea academică urmărește cu atenție dezvoltările și își exprimă speranța că universitatea va fi condusă în continuare cu integritate și dedicare pentru a asigura excelența în educație și cercetare.
Cine este Cornel Cătoi. Scurtă prezentare științifică
CV Prof. univ. dr. Cornel Cătoi:
• 1992 – 1995 – Preparator la Disciplina de Morfopatologie şi Diagnostic Necropsic a Facultăţii de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca;
• 1995 – 1998 – Asistent la Disciplina de Morfopatologie şi Diagnostic Necropsic a Facultăţii de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca;
• 1998 – 2003 Şef de Lucrări la Disciplina de Morfopatologie şi Diagnostic Necropsic a Facultăţii de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca;
• 2003 – 2006, Conferenţiar la Disciplina de Anatomie Patologică, Diagnostic Necropsic şi Medicină Legală a Facultăţii de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca;
• 2006 până în prezent, profesor la Disciplina de Anatomie Patologică, Diagnostic Necropsic şi Medicină Legală a Facultăţii de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca;
• din 2007 – conducător de doctorat în morfologie normală şi patologică Educaţie şi formare
• 1981 – 1985 – Liceul Agroindustrial Sibiu
• 1986 – 1992 – Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca
• Doctor în Medicină Veterinară din anul 2002; Teza de doctorat intitulată «Studiul aterosclerozei spontane şi induse la animale».
Cursuri şi lucrări practice predate – activitate didactică:
• Anatomie Patologică • Diagnostic Necropsic • Medicină Legală • Patologie Celulară, Oncologie Comparată • Tenhica culturilor celulare şi Tisulare
Domenii de competenţă • Anatomie Patologică • Diagnostic necropsic; • Oncologie veterinară şi comparată; • Ateroscleroză comparată
• Tehnici speciale – imunohistochimie, microscopie confocală Rezultate semnificative
• Descrierea aterosclerozei spontane la cal, capră, câine.
• Descrierea leziunilor de ateroscleroza asociate unor malformaţii cardiovasculare congenitale la câine;
• Descrierea leziunilor de ateroscleroză a trunchiului pulmonar asociate dilataţiei cardiace la caine;
• Studiul efectelor forţelor hemodinamice asupra arterelor la iepure şi câine – studii pe modele experimentale noi;
• Descrierea leziunilor incipiente de ateroscleroză în hipotiroidismul experimental la câine;
• Inducerea de leziuni incipiente de ateroscleroză prin şocuri barice la iepure;
• Descrierea histologică, cuantificarea malignităţii şi epidemiologia tumorilor la animale;
• Descrierea leziunilor pretumorale şi a mezoteliomului, induse cu azbest la şobolan si iepure – cuantificarea malignităţii.
• Descrierea infectiei gastrice, naturale şi experimentale, cu specii de Helicobacter la câine, pisică şi şobolan;
• Diagnosticarea şi descrierea unor viroze apărute pentru prima dată în zona Ardealului – ex. Boala hemoragică a iepurelui, Sindromul de cădere al ouatului la găină, Circoviroză porcină;
• Demonstrarea histochimică a bolii scrapie în Transilvania;
• Descrierea în premieră în România a sindromului Vogt-Koyanagi-Harada la câine. • Descrierea citotoxicităţii experimentale a nanotuburilor de carbon;
• Cuantificarea inflamaţiei şi vascularizaţiei ţesutului adipos de tip obez; • Cuantificarea vascularizaţiei ţesutului hepatic în evoluţia hepatopatiilor cronice.