coral

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, l-a avut oaspete pe Excelența Sa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România, domnul Özgür Kıvanç Altan, însoțit de Consulul Onorific al Republicii Turcia în Cluj-Napoca, Vasile Andrei Vita, și de reprezentanți ai mediului academic (unii aflați în stagiu de lucru la UBB).

coral

Discuțiile au analizat inițial colaborările academice, observându-se parteneriate excelente la nivel educațional între UBB și diverși actori academici din Turcia, dar și nevoia de stimulare a colaborărilor la nivelul cercetării-dezvoltării-inovării și a relației inovative cu mediul socio-economic (ex. prin implicarea companiilor din Republica Turcia). De asemenea, s-a discutat despre rolul mediului academic în noile dezvoltări mai largi privind cooperările dintre Republica Turcia și România (ex. proiectul celor trei mări, NATO etc.), Republica Turcia fiind în prezent unul dintre partenerii economici principali ai României din afara Uniunii Europene.

În final, accentul s-a pus pe dezvoltarea Institutului de Turcologie al UBB, remarcându-se realizările de până acum și modul în care acestea pot fi îmbogățite în viitor (ex. inclusiv prin implicarea mai puternică a lectoratelor de limbă și civilizație turcă).

coral