Electrificarea apasă acceleraţia pe segmentul utilitarelor: vanurile şi camioanele vor aduce creşterea în 2024 datorită Rabla Plus şi noilor modele, anunţă Ziarul Financiar.

Extinderea programului Rabla Plus şi pentru vehicule comerciale, alături de creşterea numărului acestor vehicule care sunt disponibile fie complet electrice, fie hibride, face ca volumele acestora să poată creşte cu 70-80% în 2024.

Vehiculele comerciale elec­trice vor avea cea mai mare creştere în 2024, de 87% pentru cele de sub 3,5 tone şi 75% pentru cele grele, potrivit prognozei Asociaţiei Produ­cătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Mai mult, în 2024, potrivit APIA, segmentul vehiculelor comerciale grele, care include camioanele de 40 de tone, dar şi autocare, va atinge cel mai ridicat nivel de până acum, de 10.900 de unităţi, în urcare cu 5% faţă de 2023, când piaţa a urcat cu 26% faţă de anul precedent. Mai mult, acesta este şi singurul segment al pieţei care a recuperat declinul pieţei din timpul pandemiei şi a depăşit valorile pieţei din 2019, ultimul an în caere vânzările nu au fost afectate de Covid-19, război sau lipsa componentelor electronice.