Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj anunță firmele care produc, importă sau comercializează produse din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, precum și companiile din industria ospitalității că trebuie să se înregistreze online pe site-ul www.returosgr.ro, până la data de 28 februarie 2023, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Neînregistrarea în baza de date operată de către administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 și 40.000 RON.

Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ținte fiind înregistrarea în sistem și încheierea contractului cu RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. Aceștia nu vor mai putea să-și vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Ghidul de înregistrare poate fi consultat pe site-ul: www.returosgr.ro/info-producatori.

Comercianții de băuturi, precum și companiile care activează în domeniul ospitalității (HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piața românească provin de la un producător înregistrat în SGR, și vor percepe o garanție de 0,50 RON la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianții trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora să ofere serviciul de preluare a ambalajelor și returnare a garanției către consumatori. Ghidul de înregistrare poate fi consultat pe site-ul: www.returosgr.ro/info-comercianti.

Sistemul Garanție-Returnare este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosință în vederea reciclării și va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023. Începând cu această dată, consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele de unică folosință din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi.

SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON, atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.