Un oraş verde până în 2024, aşa sună obiectivul ambiţios al candidatului propus de PMP la Primăria Cluj-Napoca, Fiţiu Avram. Acesta este conferenţiar la USAMV, domeniul său fiind tocmai ecologia, iar acum s-a decis că ar putea să-şi utilizeze cunoştinţele şi competenţele pentru a face din Cluj-Napoca un oraş ecologic, aşa cum şi-ar dori să fie localitatea în care stă, şi aşa cum a văzut în atâtea alte state mai dezvoltate. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, candidatul PMP a pregătit 100 de proiecte verzi care să schimbe perspectiva oraşului nostru. Unul dintre acestea atinge teme de importanţă culturală şi istorică. Proiectul intitulat „Arcul de triumf” se doreşte a fi o celebrare anuală a ostaşilor care au pierit pentru pământul natal din Transilvania. Acesta va fi compus din elemente naturale pentru a conecta cultura şi natura în mentalul colectiv.
Această mişcare culturală propusă ar putea surâde clujenilor, însă introducerea unei potitici publice pentru a susţine o iniţiativă care aduce beneficii mai degrabă simbolice decât practice ar putea să fie considerată de mulţi o risipă de resurse. Iar în condiţiile în care oraşul nostru are încă suficiente nevoi și neajunsuri, ar putea fi oameni care să considere că banii alocaţi pentru o astfel de mişcare ar putea fi investiţi în proiecte care să rezolve problemele practice cu care se confruntă oraşul.
Ideea s-a născut din dorinţa de a readuce în atenţia publică subiectele de importanţă majoră din bagajul nostru cultural şi istoric, dar şi de a lega mediul şi natura de acestea. Chiar dacă principalele aspecte vizate sunt mai curând simbolice, o astfel de celebrare ar putea fi în măsură să aducă mai mulţi turişti curioşi în legătură cu istoria, cultura şi valorile româneşti, sau care să-şi dorească pur şi simplu să admire evenimentul.