În perioada 28 septembrie – 1 octombrie, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut plăcerea să primească la Cluj-Napoca vizita unei delegații din Dijon, condusă de primarul orașului francez, domnul François Rebsamen.

coral

Relația municipiului cu Dijon datează din 1965 și oferă noi oportunități în contextul economic global actual. În cadrul întâlnirii de la Primăria Cluj-Napoca s-a discutat despre intensificarea și extinderea colaborărilor dintre cele două orașe la sfera inovării și în mod particular a proiectelor din domeniul smart city. De asemenea, se vor continua cooperările în domeniul cultural și educațional.

coral

Un exemplu concret este proiectul de mobilitate internațională a tinerilor în care municipiul Cluj-Napoca este partener alături de Dijon, Reggio Emilia din Italia, orașul Guimaraes din Portugalia și un nou partener pentru perioada 2019-2020, orașul Chefchaouen din Maroc. A doua ediție a proiectului este susținută de Ministerul francez pentru Europa și Afaceri Externe.

Pe lângă vizita la Primăria Cluj-Napoca și Institutul Francez, respectiv Clubul Francofon de Afaceri Cluj, delegația din Franța a avut întâlniri cu Consorțiul Clusterelor Clujene. Membrii delegației au participat, de asemenea, la o prezentare a mediului francofon de afaceri de la Cluj realizată de dl Pascal Fesneau, Consulul onorific al Franței la Cluj-Napoca și o serie de alte întâlniri. Nu în ultimul rând, partenerii francezi s-au bucurat de oraș participând la a 9-a ediție a Zilelor Clujului.

O vizită importantă pentru delegația franceză a fost realizată la USAMV – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, unde au avut loc întâlniri cu rectorul și Senatul Universității, precum și discuții cu membrii clusterului AgroTransilvania. Vizita de lucru a avut ca temă „agricultura bio” și alte subiecte din domeniul ecologiei, respectiv a agriculturii organice.

Din delegație au făcut parte, alături de dl Primar François Rebsamen, dna Sladana Zivkovic, viceprimar, vicepreședinte responsabil pentru relații internaționale și turism, președinte al Oficiului de Turism din Dijon Métropole, dna Catherine Petitjean, directorul general al Maison Mulot și Petitjean din Dijon, cea mai veche fabrică de pâine și turdă dulce din Dijon și Președintele Alianței 7, Federația națională a companiilor gastronomice; dl Benoit Willot, manager Sistem U, președinte CPME (Confederația întreprinderilor mici și mijlocii) Bourgogne Franche Comté; dl Xavier Mirepoix, președintele Camerei de Comerț și Industrie Côte d’Or; dl Benoit Bordat, consilier municipal pentru comerț, consilier metropolitan responsabil cu agricultura periurbană, noile tehnologii și e-administrație; dl Pierre Guez, președinte Cluster Agroalimentar Vitagora; dl Adrien Cassina, director relații internaționale.

coral