O clarificare importantă pentru soferi este adusă de un avocat. Iată care motivul pentru care poliția ignoră anumite filmări din trafic, în timp ce altele sunt luate în considerare.
Cu explicații a venit Remus Rațiu, avocat din Sibiu. Acesta a precizat, pentru TurnulSfatului, că, dacă o cameră video de bord înregistrează o o acțiune fără prejudiciu, prin care un conducător auto doar a încălcat legislația, aceasta nu poate fi constatată decât prin prezența unui agent constatator. Imaginile nu pot fi folosite pentru că doar polițistul poate face astfel de constatări.
În schimb, lucrurile nu mai stau în acest fel dacă este vorba de fapte care au urmări. În această situație, imaginile pot fi utilizate pentru a depista șoferul vinovat.
Clarificare importantă pentru șoferi. De ce poliția ignoră anumite filmări din trafic
„Contravențiile trebuie constatate de către un agent constatator – asta este regula. Astfel, faptele respective, deși fapte aflate în afara legii, nu pot fi constatate de altcineva”, a declarat avocatul pentru sursa menționată anterior.
„Vezi un șofer că depășește neregulamentar, l-ai filmat cu camera de pe bord, dar nu ai ce să-i faci, pentru că tu nu ești agent constatator,” a adăugat acesta. El a precizat că lucrurile nu mai stau așa dacă vorbim despre fapte care au urmări.
În acest sens, Remus Rațiu a amintit de un accident în care un șofer a realizat o depășire foarte periculoasă și a intrat în coliziune cu un TIR: „când discutăm despre fapte contravenționale care cauzează urmări, de exemplu cum e cazul de față, tirul a fost avariat de către cel care depășea neregulamentar, persoana vătămată poate face sesizare la poliție, dar treaba polițistului nu mai e să constate contravenția, ci el trebuie să determine cine e vinovat”.
„Dovedirea existenței faptei contravenționale nu e necesară, urmările acestei fapte există (avarie auto, geam spart, etc). În constatarea asta se pot folosi orice probe: filmarea din parcarea supermarketului unde ți-ai găsit mașina cu ușa înfundată, declarația martorului care a văzut ce s-a întâmplat și ți-a lăsat bilet cu numărul de înmatriculare al celui vinovat și așa mai departe”, a adăugat aceasta.
„Polițistul trebuie să găsească vinovatul. Se poate folosi de declarații de martor, filmari, poze, etc. Poza, filmarea respectivă este o probă în sine. Nu interesează dacă este omologată camera, interesează să se stabilească vinovatul”, a subliniat avocatul.
Cu toate acestea, el susține folosirea camerelor de bord: „orice probă, filmare sau poză sau orice altceva, este o probă validă întotdeauna. Întotdeauna vor fi acceptate ca probatoriu. Problema omologării aparatelor cu care se probează fapte contravenționale apare atunci când aparatul respectiv este folosit de un agent constator ca să probeze o faptă contravențională. Atunci când el însusi o constată. De exemplu, în speța nostră, dacă cel care depaseste nu lovea nicio mașină, nu putea fi tras la răspundere pentru faptele care trebuiau a fi constatate de către un agent constatator. Nu puteau fi probe filmările pentru a se acorda o amendă pt depasire neregulamentara. Trebuia constatat de un agent constatator.”