Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde se pot înregistra, în perioada 3-7 iunie, perturbări ale transportului public și aerian.
Astfel cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia sunt avertizați că, în perioada 3-7 iunie 2023, vor avea loc, în diverse orașe italiene, mai multe greve, care pot provoca perturbări asupra transportului public de călători și aerian.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;
Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;
Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;
Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;
Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;
Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137;
Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935.