coral

Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor din zonă  faptul că pe drumul județean DJ 161C Iclod – Aluniş – Corneni au fost reluate lucrările de modernizare şi reabilitare demarate în cursul anului trecut.

coral

În această fază a proiectului este vizat sectorul de drum Iclod – Aluniş, în lungime de 10,3 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 10+300. Lucrările au demarat prin decolmatarea și betonarea coronamentelor la podețele cu diametrul de 800 de mm, montarea podețelor cu diametrul de 1000 mm și executarea de șanțuri de pământ. În perioada următoare operațiunile vor intra în etapa complexă de așternere a stratului de piatră și, mai apoi, de așternere a celor două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură.

Având drept scop reabilitarea căii de rulare, în profunzimea drumului, începând de la fundaţie și până la aşternerea celor două straturi de asfalt, investiția prevede și realizarea de acostamente, marcaje şi semnalizare rutieră.

Reamintim în acest context faptul că, în cadrul aceluiași proiect de investiții, sectorul de drum Aluniş – Corneni în lungime de 2,7 kilometri, de la kilometrul 10+300 până la kilometrul 13+000, a fost integral asfaltat în cursul anului trecut.

Modernizarea şi reabilitarea acestui drum judeţean va asigura cetăţenilor din zonă un acces rapid şi în condiţii de siguranţă la drumul naţional DN 1C, prin localitatea Iclod, şi, mai departe, pe direcţiile Cluj-Napoca şi Gherla – Dej.

coral