Ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunțat faptul că 5 mai este ziua din care se pot depune cererile de finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice Casa Verde 2023.
Pentru înscriere, oamenii vor intra pe o aplicație de pe site-ul AFM. Finanțarea rămâne la fel ca anul trecut: 20.000 de lei (adică 90% din valoarea cheltuielilor), bani cu care românii își pot cumpăra panouri fotovoltaice cu o putere de 3kwh.
Sesiunea de anul acesta vine şi cu modificări, cum ar fi faptul că panourile pot fi montate doar la adresa din buletin, iar înscrierile se vor face pe fiecare regiune în parte.
ACTE NECESARE:
Pentru înscriere, aveţi nevoie de:
- actul de identitate solicitant,
- extras de carte funciară,
- certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat,
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local,
- adeverinţă de la primărie care să ateste adresa la care locuiţi şi să menţioneze numărul cărţii funciare (doar în situaţia în care adresa din buletin este scrisă diferit faţă de cea din extrasul de carte funciară), cât şi copia cărţii funciare colective, doar pentru imobilele tip duplex.
Asta spune multe despre sistemul digital integrat administrativ şi despre obligaţia funcţionarilor publici cocoloşiţi de politicieni de a face ei demersurile necesare obţinerii acestor acte. Legeile în România sunt date degeaba.
Bugetul total este de 2 miliarde de lei, bani necesari pentru 100.000 de beneficiari.