Autostrada A10 Sebeş-Turda va avea un nod rutier nou care va fi ridicat între un lot finalizat şi un drum comunal, astfel încât cetăţenii să aibă acces la o mănăstire.

coral

CNAIR va investi 32 de milioane de lei pentru a facilita accesul pelerinilor la Mănăstirea Dumvrava, iar proiectul este prevăzut cu patru benzi şi intrare pe autostradă, precum şi două sensuri giratorii. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va construi astfel în premieră în România un nod rutier între un lot de autostradă finalizat şi un drum comunal.

coral

Prin amenajarea investiției se urmărește facilitarea accesului la autostrada A10 a locuitorilor din Dumbrava și Măhăceni, precum și accesul facil la Mănăstirea Dumbrava, obiectiv vizitat anual de zeci de mii de pelerini, în special în ziua hramului acestei mănăstiri.

Din punct de vedere socio-economic, cultural-religios cât și al siguranței traficului este oportună realizarea unei descărcări/acces pe autostrada Sebeș – Turda în dreptul Mănăstirii Dumbrava, care conduce la următoarele efecte benefice principale materializate prin: siguranță și control a participanților la trafic și al credincioșilor/pelerini/turiști, dezvoltarea socială și economică a sistemului de transport în zonă, reducerea duratei de transport, a rmonizarea traficului de tranzit cu traficul local, reducerea costurilor de întreținere și reparații a vehiculelor, îmbunătățirea condițiilor de mediu”, au explicat reprezentanţii CNAIR.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a luat decizia de construire a unui nod rutier pentru că în zonă nu există un astfel de nod rutier, iar cei care doresc să ajungă în anumite zone sunt obligaţi să facă un ocol de aproximativ 10 kilometri.

coral