O doctoriță a fost transferată de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul din Suceava după ce a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la un curs de specializare la Spitalul Județean Mureș.

Femeia a fost transferată cu elicopterul SMURD. FOTO: Arhiva

Simona Roșu, în vârstă de 50 de ani, lucrează la Serviciul de Ambulanță. Ea a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru a fi supusă unei intervenții de trombectomie endovasculară.

Potrivit presei locale, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean, dr. Bogdan Bondaru, a anunțat că pacienta a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la Târgu Mureș la un curs de specializare.

Pacienta a beneficiat de tromboliză la Spitalul Clinic din Mureș, adică o procedură de dizolvare a unui cheag de sânge care blochează fluxul într-o arteră. Ulterior, a fost transportată la Spitalul Suceava.

„Spitalul Clinic din Târgu Mureș, neavând posibilitatea de a efectua procedura de trombectomie endovasculară, a solicitat spitalul din Suceava,” a transmis dr. Bogdan Bondaru.

Elicopterul SMURD a aterizat pe heliportul Spitalului Clinic Județean Suceava la ora 10:30, iar la ora 10:45 pacienta a beneficiat de procedura de trombectomie, prin care a fost extras cheagul de sânge care bloca fluxul într-o arteră.