Tot mai multe regiuni de pe Terra vor deveni mult prea calde pentru a permite existența oamenilor, și asta în doar câteva decenii, avertizează un grup internațional de oameni de știință într-un studiu publicat în revista Nature Reviews Earth & Environment.
Cercetătorii susțin că o creștere cu doar jumătate de grad Celsius față de valorile actuale ale temperaturilor globale va tripla suprafața nelocuibilă a Terrei, acolo unde inclusiv adulților sănătoși (cu vârste între 18 și 60 de ani) le va fi imposibil să facă față temperaturilor mult prea ridicate.
Este vorba despre 6% din suprafața de uscat a planetei, o zonă echivalentă cu întreaga suprafață a Statelor Unite ale Americii. În astfel de condiții, avertizează autorii studiului, suprafața de uscat pe care persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor fi suspuse unui risc major va crește la 35% din uscatul Terrei.
„Descoperirile noastre arată consecințe potențial letale dacă încălzirea globală atinge 2°C. Pragurile de căldură care pun în pericol viața adulților în vârstă au fost depășite doar pentru scurt timp până acum. Însă este foarte posibil ca ele să apară chiar și pentru adulții tineri. În astfel de condiții, expunerea prelungită în aer liber, chiar și pentru cei aflați la umbră, supuși unei brize puternice sau bine hidratați, ar fi de așteptat să provoace insolații letale. Este vorba despre o schimbare majoră a riscului de mortalitate din cauza creșterii temperaturilor”, afirmă Tom Matthews, liderul echipei de specialiști și cercetător în cadrul King’s College din Londra.
Numai în intervalul 1994-2023, pragurile de căldură care pun pericol viața oamenilor au fost înregistrate pe circa 2% din suprafața Terrei, în cazul adulților tineri, și peste 20% pentru vârstnici.
În situația extremă în care temperaturile vor depăși cu 4-5 grade Celsius valorile preindustriale, aproape 60% din uscatul Terrei ar fi de nelocuit, se arată în studiu. Cele mai vulnerabile regiuni în astfel de condiții sunt cele din zona sahariană a Africii sau cele din sudul Asiei.
Obiectivul de a limita creșterea temperaturilor la 2 grade Celsius „a murit”
Obiectivul pe termen lung stabilit din Acordul de la Paris din anul 2015, acela de a limita creșterea temperaturilor la maxim 2 grade până la finalul secolului XXI, este imposibil de atins, susține James Hansen, unul dintre cei mai importanți climatologi ai lumii, într-un studiu publicat în Environment: Science and Policy for Sustainable Development.
Hansen, fost director al Centrului pentru Studii Spațiale Goddard din cadrul NASA, în prezent cercetător în cadrul Universității Columbia, este cel care avertizase mambrii Congresului american încă din anul 1988 că „încălzirea globală este o realitate și că deja are loc”.
Cantitatea de gaze cu efect de seră deja pompată în atmosferă prin arderea combustibililor fosili înseamnă că o creștere a temperaturilor globale este deja garantată, subliniază James Hansen. Limita creșterii se va menține la 1,5 grade Celsius pentru următorii ani, ceea ce se traduce prin furtuni mai puternice și devastarea recifelor de corali. În anul 2045, deja vom atinge limita de 2 grade Celsius, prognozează omul de știință american.
Autorii studiului subliniază faptul că în următorii 20-30 de ani, topirea calotei arctice dar și a unei părți importante din cea sudică va opri curentul oceanic care transportă apă caldă de la tropice spre nordul Atlanticului (AMOC), iar efectele pot fi unele catastrofale.
Dincolo de creșterea nivelului mărilor și oceanelor, numărul și intensitatea furtunilor se vor amplifica, iar numărul perioadelor de secetă și caniculă va crește exponențial, susțin aceștia.
Cercetătorii care au semnat studiul recunosc că toate aceste constatări sunt unele sumbre, însă consideră că onestitatea este unul dintre ingredientele necesare pentru schimbare.