Avocatul PETRICU-IUJĂ VALENTIN-DAN din Baroul Mureș a fost condamnat pentru evaziune fiscală. El nu va face niciun an de pușcărie pentru că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis că în cazul lui a intervenit prescripția faptelor.
”Ăncetează procesul penal pornit împotriva inculpatului PIVD sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată prev. de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 alin. 1 C.pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen., admite în partea acţiunea civilă exercitată în cauză, obligând pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata în favoarea părţii civile a sumei de 259.606,981 lei reprezentând prejudiciul material cauzat prin comiterea infracţiunii, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală adoptat prin OG nr. 92/2003, până la achitarea integrală a debitului”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței, citată de Gazeta de Cluj.
Soția lui a fost, Marcela Petricu Iuja, a fost până în 2021 judecător la Curtea de Apel Mureș.