coral

Circa 14.000 de persoane vor intrat în șomaj tehnic după ce Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, a decis să închidă, începând de joi, uzina până pe 5 aprilie, ca măsură preventivă în fața pandemiei de coronavirus.

coral

În perioada în care activitatea este oprită, angajații vor fi plătiți cu 85% din salariu, precum stipulează contractul colectiv de muncă încheiat cu conducerea.

„Uzina se închide la mâine dimineață la ora 7. Închiderea temporară e pentru a-i proteja pe angajați, uzina avea suficiente comenzi, nu aceasta a fost problema. Vom avea discuții zilnic cu administrația uzinei pentru a vedea cum îi putem proteja pe angajați după 6 aprilie, când începe lucrul”, a declarat Ion Iordache, vicepreședintele Sindicatului Automobile Dacia, citat de G4Media.

La uzina Dacia nu există niciun caz de coronavirus, însă există angajaţi care au luat contact cu oameni din zone cu probleme şi care acum stau izolaţi la domiciliu.

Tot de joi va fi sistată producția și la uzina Ford de la Craiova. La fel, angajații vor intra în șomaj tehnic, perioadă în care vor fi plătiți cu 78% din salariu. Ford are în România aproximativ 6.000 de angajați.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că se află în discuţii cu oficialii Ford de la Craiova pentru a găsi soluţii de ajutor, după cele două săptămâni în care compania va susţine din surse proprii plata şomajului tehnic.

Deciziile similare au fost luate la nivel european de toți producătorii auto precum Volkswagen, Mercedes-Benz, Nissan, Renault, Ford, Fiat sau Toyota.

coral