Un incendiu de mari proporții a izbucnit în urmă cu puțin timp în urmă, în zona fostelor Băi Someșeni.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj susțin că incendiul a cuprins o zonă destul de vastă de vegetație uscată. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului pentru a stinge flăcările care se pot vedea de la câțiva kilometri distanță.
„Acționează două autospeciale în aceste momente pentru a stinge flăcările care au cuprins vegetația și trestia uscată din zona băilor Someșeni.
Se acționează pentru a localiza extinderea focarelor și pentru a proteja mai multe hale din apropiere”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.