Tendința de creștere a depozitelor la nivel național a avut un ritm mai puternic față de credite, evoluție celor din urmă fiind influențată de intensificarea percepției de risc în contextul incidenței pandemiei de coronavirus, conform unui raport al Băncii Transilvania (BT) Cluj.
Banca Națională a României (BNR) a comunicat datele privind dinamica indicatorilor monetari în martie și primul trimestru al anului curent. Se confirmă continuarea tendinței de creștere a depozitelor neguvernamentale cu un ritm mai puternic față de creditul neguvernamental, evoluție influențată și de intensificarea percepției de risc în contextul incidenței pandemiei, menționează raportul BT.
Oferta de monedă (indicator M3) a crescut cu un ritm lunar de 2,5%, la 433 de miliarde de lei, în martie, pe fondul majorării activelor interne nete cu 7,5% lună/lună, la 236 de miliarde. Activele externe nete s-au ajustat cu 3% față de februarie, la 197 de miliarde.
În dinamica an/an M3 a accelerat de la 10% în februarie la 13,3% în martie: activele externe nete și cele interne nete au urcat cu 13,7%, respectiv 12,9%. În contrapartidă, creditul neguvernamental total a urcat pentru a treia lună la rând în martie, cu un ritm lunar de 0,6%, la 272 de miliarde de lei (nivel record).
Se evidențiază creșterea soldului creditului neguvernamental denominat în lei cu un ritm lunar de 0,8%, la 183 miliarde: componenta populație s-a majorat cu 0,9% lună/lună, la 111 miliarde, iar segmentul companii a urcat cu o dinamică lunară de 0,5%, la 71 de miliarde.
Soldul creditului neguvernamental denominat în valută a consemnat un avans lunar de 0,1% la 89 de miliarde de lei: creșterea componentei companii cu 0,5% lună/lună, la 55 miliarde, a contrabalansat declinul segmentului populație cu o dinamică lunară de 0,6% la 33,8 miliarde.
Ritmul anual al creditului neguvernamental a decelerat de la 7,6% în februarie la 6,9% în martie (minimul din ianuarie). Se observă decelerarea dinamicii anuale a creditului neguvernamental denominat în lei de la 9.8% în februarie la 9,2% în martie (minimul din aprilie 2015): ritmurile anuale ale componentelor populație și companii în temperare la 14%, respectiv 2,4%.
Creditul neguvernamental denominat în valută a decelerat de la 3,4% an/an în februarie la 2,6% an/an în martie, dat fiind că majorarea componentei companii cu 11,3% an/an a contrabalansat ajustarea înregistrată de segmentul populație cu 9.2% an/an.
În primul trimestru creditul neguvernamental a urcat cu 7,1% an/an, evidențiinduse majorarea creditului denominat în lei cu 9,6% an/an: componentele populație și companii au crescut cu 14,1% an/an, respectiv 3,4% an/an.
Soldul creditului neguvernamental denominat în valută a consemnat un avans de 2,4% an/an în intervalul ianuarie-martie: majorarea componentei companii cu 11,1% an/an a contrabalansat declinul înregistrat de segmentul populație cu 9,2% an/an.
În abordarea alternativă, soldul creditului acordat populației a crescut la 145 miliarde de lei în martie, evoluție susținută de nivelul redus al costurilor reale de finanțare și de climatul pozitiv din sfera pieței forței de muncă și la nivelul sectorului bancar înainte de incidența pandemiei. Se evidențiază majorarea creditului pentru locuințe la 83,1 miliarde. Creditul de consum a urcat la 60 de miliarde.
Soldul creditului direcționat companiilor a consemnat un avans la 127 miliarde de lei în martie, ca urmare a majorării componentei valutare, în contextul evoluției favorabile a investițiilor productive în debutul anului și perspectivelor de persistență a costurilor reale de finanțare în euro la un nivel redus pe termen mediu. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental s-a majorat de la 67% în februarie la 67,2% în martie.
Statisticile BNR indică urcarea soldului depozitelor neguvernamentale cu 2,2% lună/lună și cu 13,6% an/an, la 375 de miliarde de lei în martie, pe fondul intensificării percepției de risc și deprecierii leului. Se evidențiază majorarea soldului depozitelor în valută cu 6,4% lună/lună și cu 20% an/an, la 136 de miliarde de lei. Depozitele în lei au stagnat lună/lună, dar au urcat cu 10,2% an/an, la 239 de miliarde.
Prin urmare, raportul credite-depozite s-a redus de la 73,7% în februarie la 72,5% în martie (nivelul minim din ultimele decenii). “În scenariul central, ne așteptăm ca în intervalul 2020-2022 creditul neguvernamental și depozitele neguvernamentale să înregistreze dinamici medii anuale de 3,9%, respectiv 6,4%”, a consemnat Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică a BT.