coral

Consiliul Baroului Cluj a luat act prin intermediul comunicărilor făcute în spațiul public de înregistrarea audio a unei ședințe de lucru a cinci procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea iar față de afirmațiile reținute de respectiva înregistrare înțelege să transmită următorul comunicat de presă:

coral

Consiliul Baroului Cluj salută reacția promptă a Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală, a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, a Uniunii Naționale a Judecătorilor din România și a Asociației Magistraților din România care au condamnat practicile abuzive ce par a fi relevate de înregistrarea în cauză (UNJR și AMR) și au cerut Inspecției Judiciare să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările ce se impun (CSM).

De asemenea, Consiliul condamnă orice presiuni de orice natură asupra judecătorilor, presiuni la care un organ de anchetă ar putea recurge, în scopul timorării acestora și obținerii unor soluții favorabile, în special în dosarele penale pe care aceștia le au pe rol. Solicităm autorităților în drept să reacționeze cu promptitudine pentru investigarea oricăror sesizări care au în vedere astfel de comportamente nelegale.

Consiliul Baroului Cluj
prin Decan
Avocat Flavia Ioana Maier

coral