coral

Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj-Napoca, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia. Guvernul caută acum surse alternative de finanțare, care ar putea fi certificatele verzi.

Conform informațiilor Economedia, unul din motive este întârzierea procedurii de licitație, respectiv probleme privind publicarea licitației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Informația a fost lansată pentru prima dată de deputatul Sabin Sărmaș, arată Ziar de Cluj.

”Am informații ca finanțarea din PNRR pentru metroul de la Cluj e pe cale să fie pierdută. Ca să fie foarte clar, dacă asta se va întâmpla, indiferent de ce declarații vor mai apărea, proiectul metroului nu se mai face.În timp ce finanțarea e în aer ni se spune să stăm liniștiți că totul este în regulă. De ce? Pentru că vin alegeri parlamentare și trebuie ca partidul să n-aibă probleme”, susținea Sabin Sărmaș.

Și Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a spus în mai multe rânduri că proiectul metroului de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde în luna mai nu exista „nici contract de dirigenţie de şantier”. Câciu a făcut comparaţia cu alt proiect de metrou, cel al Magistralei M6 spre Otopeni, care în luna mai se afla deja în stadiu de execuţie de 30%.

Atât primarul Emil Boc, cât și viceprimarul Dan Tarcea au susținut că proiectul este în grafic și există finanțare pentru acesta.

Săptămâna aceasta, primarul Clujului Emil Boc susținea că există finanțare pentru proiectul metroului din Cluj în ciuda declarației premierului Marcel Ciolacu privind reținerea unei sume de bani din cererea de plată numărul 3 din PNRR, aferentă finanțării lucrărilor la metrou.

Acesta a precizat într-o intervenție pentru un post de radio local care este stadiul lucrărilor în prezent și cum va decurge finanțarea.

„Primăria are contract de finanțare semnat și își produce efectele, Primăria a parcurs toate procedurile legale licitației validate de autoritățile statului român, contractul este în derulare și în toamnă sosesc cârtițele, așa cum este anunțat de multă vreme, programul este în grafic de implementare, finanțarea este asigurată prin contractul existent, deci din acest punct de vedere lucrurile se întâmplă în fiecare zi, și avem în derulare proiectul de metrou.”, a declarat edilul clujean cu privire la stadiul lucrărilor la proiectul metroului.

Și Dan Tarcea susținea că Sabin Sărmaș doar aruncă cu noroi, neavând niciun fel de date care să îi sprijine declarațiile. Mai mult, viceprimarul a declarat că proiectul metroului este în grafic, iar lucrările majore vor începe în toamna acestui an, odată cu sosirea echipamentelor necesare.

„Aș vrea să le spun clujenilor că acest proiect este în graficul transmis ministerului Transporturilor, ne consultăm cu Ministerul Transporturilor. În această toamnă trebuie să ajungă cele două cârtițe la Cluj, asta înseamnă că acestea sunt deja date în lucru. Perioada pe care aceste două cârtițe trebuie montate este de aproximativ două luni și jumătate și lucrările de săpătură vor putea începe pe strada Teilor. (…) La începutul anului 2024, noi am primit o primă tranșă de bani, de 215 milioane de lei. ”, a explicat Tarcea.

Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat probleme privind licitația pentru execuția metroului, o parte din indicatorii tehnico-economici ai proiectului nefiind înscriși în registrul european.

În consecință, proiectul ar fi pierdut finanțarea prin PNRR însă acesta va continua să primească finanțare prin Programul Operațional Transport.

coral

coral