coral

Mai multe asociaţii de elevi consideră că revenirea la școală după încheierea stării de urgență este un pericol pentru sănătatea lor și solicită măsuri pentru reglementarea școlii online. Aceștia consideră că nu se pot asigura condiții decente în unitățile de învăţământ din cauza lipsei spațiilor și a condițiilor de igienă.

coral

“În ultimele zile, în spaţiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară după încetarea stării de urgenţă, mai exact, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acţiuni care să facă posibilă educaţia în mediul online, astfel încât atât siguranţa, cât şi educaţia copiilor să fie asigurate”, se arată într-un comunicat al asociaţiilor elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea.

Reprezentanţii elevilor consideră necesară în primul rând asigurarea tuturor condiţiilor de igienă în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi), dar şi în întreaga incintă a unităţilor de învăţământ, precum şi menţinerea unei distanţe între elevi, acest lucru putând fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, “mai exact împărţirea unei clase pe grupe şi întocmirea unui nou orar”.

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfăşurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziţionarea de dispozitive conectate la internet şi durata maximă pe care elevii o vor petrece în faţa calculatoarelor", se mai arată în comunicat.

De asemenea, asociaţiile de elevi din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să pregătească unităţile de învăţământ, astfel încât să fie garantată siguranţa elevilor în cazul în care aceştia se vor întoarce la şcoală şi să prezinte clar reglementările necesare învăţării la distanţă.

coral