Primăria Municipiului Cluj Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. îi invită pe clujeni și pe locuitorii zonei metropolitane să se bucure de… călătorii în timp, prin folosirea transportului în comun. Cei care folosesc mijloacele de transport în comun vor avea posibilitatea să meargă în „Călătorii în Istoria României”.
Acesta este numele campaniei de informare publică și de promovare a valorilor naționale în cadrul Programului „Cluj 100” de celebrare a Centenarului. În cadrul acestei campanii cca. 20 de mijloace de transport în comun (autobuze, troleibuze și tramvaie) au fost decorate în exterior cu autocolante ce cuprind fotografii de epocă și informații esențiale despre câteva dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre naționale.
Astfel, călătorii vor fi martorii participării strămoșilor lor la Marea Unire de la Alba Iulia, vor vedea cum arată Actele Marii Uniri – „Declarația de independență a poporului român din Transilvania”, din 18 octombrie 1918, „Rezoluția Unirii” , Credenționalul lui Alexandru Borza – fondatorul Grădinii Botanice din Cluj Napoca; dar și acte și imagini despre Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România. De asemenea, îi vor cunoaște pe membrii Consiliului Dirigent, guvernul interimar ales de Marea Adunare de la Alba Iulia să administreze Transilvania până la unificarea deplină cu Patria mamă.
Sunt expuse imagini puțin cunoscute despre „Corpul Ardelenilor și Bănățenilor”, cei care au fost supranumiți „Salvatorii Vienei și Protectorii Cehoslovaciei”.
Alte imagini impresionante îi vor aduce pe călători alături de înaintașii lor în epopeea eroică a „Corpului Voluntarilor Ardeleni, Bănățeni și Bucovineni” din Siberia. Este vorba despre cei peste 6000 de ostași români, care au fost nevoiți să străbată 8000 de kilometri prin Rusia cuprinsă de revoluție, în perioada martie 1918 și 10 mai 1920, când au biruit în lupte grele un inamic de zeci de ori mai numeros și condiții geo-climatice îngrozitoare.
Alte autocolante vor arăta călătorilor ce au făcut Biserica și Presa pentru Marea Unire de la Alba Iulia și cât de mult datorăm Armatei Române în realizarea Unității Naționale.
Clujenii și toți călătorii vor afla informații binevenite despre Regii Întregitori Ferdinand și Maria și despre pelerinajul lor în Transilvania, din mai 1919. Imagini impresionate le vor arăta călătorilor o parte din cei 1 milion de americani care au ovaționat-o în stradă pe Regina Maria, în timpul vizitei sale în SUA, din anul 1926. De asemenea sunt prezentați și câțiva dintre „Părinții fondatori” ai României Mari: Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Al. Vaida Voievod, Nicolae Iorga, Octavian Goga s.a.
Campania „Călătorii în Istoria României” a fost realizată de Primăria Municipiului Cluj Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. în baza unui proiect propus de către Asociația pentru Leadership, Comunicare și Profiling, coordonat de către istoricul și comunicatorul Ion Novăcescu, unul dintre autorii cărții „Poveștile Minunate ale României.”