coral

Rețelele de socializare fac parte, deja de mulți ani, din viețile oamenilor. Astfel, cei mai mulți dintre români au cont pe cele mai cunoscute de platforme online, pe care petrec tot mai mult timp.

Rețele de socializare SURSĂ FOTO Shutterstock

Conform specialiștilor, acest lucru poate fi cu adevărat periculos și poate influența vizibil calitatea vieții.

Câți români folosesc un smartphone

Conform unui raport realizat de Hootsuite, în România există peste 26 de milioane de conexiuni mobile. Astfel, reiese că există mulți români care dețin mai multe telefoane mobile. Totodată, datele arată că nu mai puțin de 97% dintre români utilizează un smartphone.

În aceste condiții, nu este de mirare că românii sunt și adepții rețelelor de socializare. De multe ori, aplicațiile sunt preinstalate pe gadgeturile pe care clienții le achiziționează, iar utilizarea lor devine inevitabilă.

Astfel, susțin specialiștii, există foarte multe persoane care ajung să abuzeze de tehnologie și să stea, ore întregi, în fața ecranelor luminoase, mai ales seara, înainte de culcare.

Distanța de la necesitate la dependență, foarte mică

Conform psihologilor, dependența de rețele de socializare este reală și poate avea efecte negative asupra utilizatorilor. Astfel, distanța de la necesitate la dependență este foarte mică, iar rețelele de socializare ajung să nu mai îndeplinească adevăratul lor rol.

„Rețelele de socializare pot deveni o reală problemă, mai ales pentru tineri. Aceștia sunt captați de ecranele luminoase, de informațiile distribuite în mediul online, sub diferite forme. Ajung să petreacă ore în șir în fața telefoanelor, iar acest lucru înseamnă o dependență. Practic, nu mai vorbim de loc de socializare, nu mai vorbim de amuzament. Este un stil de viață, dar unui dăunător. Cei care fac abuz de rețelele de socializare au, de multe ori, probleme de concentrare. Nu pot duce un lucru la bun sfârșit deoarece, mereu, intervin notificările, intervine curiozitatea de a vedea ce se mai întâmplă în online”, a precizat psihologul Andreea Coman.

Cum poate fi învinsă această dependență?

Conform specialiștilor, există mai multe mijloace prin care tinerii pot fi desprinși din fața ecranelor luminoase și pot fi reconectați la lumea reală.

„În primul rând, dacă mai este posibil, părinții trebuie să poarte discuții cu tinerii, să identifice activități comune, în aer liber, de socializare. Totodată, există metode de monitorizare a timpului petrecut pe telefon. Treptat, putem verifica acest lucru și putem reduce, zi de zi, timpul pe care îl petrecem în fața telefonului mobil. Totodată, trebuie să găsim activități care să ne ajute să evadăm din lumea virtuală. Trebuie să identificăm pasiuni, pe care să le punem în practică”, a adăugat psihologul.

 

coral

coral