Ce îi inspiră pe elevii de liceu? Ce îi motivează să se specializeze într-un anumit domeniu? Ce înseamnă inovația pentru ei? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările abordate în cadrul Báthory IT & Print Days 2019 – cea mai interactivă conferință de IT & Print din România dedicată elevilor de liceu, dar și profesorilor! 

Aflată la cea de-a doua ediție, conferința Báthory IT & Print Days se desfășoară în perioada 22-23 noiembrie 2019, la Liceul Teoretic Báthory István din Cluj-Napoca (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 2). Sunt așteptați elevi din tot județul Cluj, dar și din țară. Evenimentul îi aduce împreună pe liceeni, profesori și specialiști în domeniu, într-un cadru ce facilitează interacțiunile dintre aceștia. 

INSPIRAȚIE. MOTIVAȚIE. INOVAȚIE

Liceenii vor avea ocazia să exploreze aceste trei dimensiuni alături de specialiști și reprezentanți ai celor mai renumite companii de IT & Print, care vor dezvălui provocările și satisfacțiile profesionale în domeniu, momentele de cotitură, valorile și lucrurile care i-au inspirat și motivat să își urmeze pasiunea. 

Ce înseamnă o carieră în IT? 

De la pasiune la carieră profesională sunt… mai mulți pași, câteva provocări și numeroase satisfacții. Pentru toți tinerii care s-au întrebat ce înseamnă cu adevărat o carieră în IT sau în domeniul Print, adevărați profesioniști în domeniu le vor sta la dispoziție cu răspunsuri în decursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie. 

Astfel, liceenii sunt așteptați atât în Zona Expo din cadrul evenimentului,unde vor putea participa la concursuri și vor testa produse inovative, cât și în cadrul numeroaselor workshop-uri interactive de gaming, programare, de orientare în carieră, motivaționale, web design, robotică sau SEO. Detalii și înscrieri aici » https://bathorydays.ro/workshop-uri/

Participanții sunt încurajați să participe și la tombola specială din cadrul evenimentului. Premiul? Un curs de Mobile Development oferit de Mindhack Academy! 

Inovație în educație – activități pentru profesori

Odată cu desfășurarea primei ediții, în 2018, Báthory IT & Print Days devenea prima conferință din România dedicată elevilor de liceu, cu scopul de a le facilita acestora interacțiunea directă cu profesioniști în domeniu, reprezentanți ai celor mai renumite și apreciate companii de IT și Print, precum și reprezentanți ai unor organizații și proiecte educaționale #altfel. Așa a fost la prima ediție » After Movie Bathory Days 2018

Evenimentul organizat de Asociația Părinților Báthory se adresează nu doar elevilor de liceu, ci și profesorilor – cei care reprezintă o punte de legătură între tineri și dezvoltarea lor profesională. Profesorii se vor bucura, așadar, de o serie de activități speciale. 

Vineri, 22 noiembrie, aceștia sunt invitați la o masă rotundă ce are ca scop abordarea perspectivelor existente la nivelul sistemului educațional, pentru a explora și stabili posibile direcții de dezvoltare, precum și acțiuni concrete, realizabile la nivel micro (în fiecare clasă, școală etc). 

Sâmbătă, 23 noiembrie, profesorii pot participa la workshop-uri speciale în cadrul cărora se vor aborda teme interesante de tipul „Cum îi atragem pe elevi la orele noastre?”, „Jocul în procesul educațional – Gamification in education” sau care vor viza abordarea introductivă a unor module specifice domeniilor de IT & Print, precum „Introduction to Scratch and mBot programming”. 

Participarea este GRATUITĂ la toate activitățile din cadrul Báthory IT & Print Days 2019, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. În ceea ce privește workshop-urile, însă, numărul de locuri este limitat, fiind așadar necesare înscrierile în prealabil. Acest lucru se face pe www.bathorydays.ro. Programul desfășurat îl găsiți mai jos. 

Program Báthory IT & Print Days 2019

Vineri, 22 noiembrie 2019:

18:30 „Inovație în Educație” – masă rotundă pentru profesorii din județul Cluj ce are ca scop abordarea perspectivelor existente la nivelul sistemului educațional, pentru a explora și stabili posibile direcții de dezvoltare, precum și acțiuni concrete, realizabile la nivel micro (în fiecare clasă, școală etc).

Sâmbătă, 23 noiembrie 2019: 

Workshop-uri pentru elevi

12:00
» Accenture Robotics 101 (Accenture)
» Bug Killer (Gameloft)
» Demonstrație procesare text imagine (Rottaprint)
» Scanează-ți pasiunile. Explorează oportunitățile. Descoperă-ți drumul. (Omnivision) 

13:00 
» Ce este SEO? (SEO365)
» Introducere in Kaizen, aplicare in scoala, acasa si in mediul social (Rottaprint)
» O lume cu #IMPACT (Fundația Noi Orizonturi)

14:00
» Game Development Primer (Gameloft)
» Facebook Ads – sau cum să pierzi vremea pe net și să câștigi bani (adLemonade)

15:00
» Home(made) automation (Codespring)
» Competențe pentru un start de succes în carieră (Emerson) 

Workshop-uri pentru profesori

12:00 Cum îi atragem pe elevi la orele noastre? (Mădălina Hodorog – ReImagine Education)
13:00 Jocul în procesul educațional – Gamification in education (Gameloft)
14:00 Introduction to Scratch and mBot programming (Accenture) 

Workshop-uri pentru elevi & profesori

14:00 Campanii publicitare cu tiparituri indoor și outdoor (World Wide Print)

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, urmăriți și pagina de Facebook Bathory Days

Eveniment organizat de: Asociația Părinților Báthory

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca | Visit Cluj

Parteneri principali: Cluj.com | ALLA Agency & Events | Liceul Teoretic Báthory István din Cluj-Napoca
Parteneri: Accenture | AROBS Transilvania Software | Bitdefender | Codespring | Emerson | Gameloft Cluj | Seo365 | Târgul de Cariere | PitechPlus | adLemonade | OMNIvision | Sunimprof Rottaprint | World Wide Print | Mindhack Academy | Fundația Noi Orizonturi | Mădălina Hodorog