Nimeni nu se arată interesat de trei proiecte inițiate de Primăria Cluj-Napoca. Licitațiile publice sunt anulate pe bandă rulantă. 

Podul Garibaldi

A patra licitație pentru modernizarea podului Garibaldi, cu termen limită în 26 august 2019, a fost anulată.  Podul aşteaptă să fie modernizat încă din 2014. Lucrările erau programate să înceapă în paralel cu cele de la podul Traian. A existat şi un proiect modern, însă a fost abandonat în favoarea unuia clasic.

Costurile iniţiale erau estimate la 4,8 milioane de lei, dar acum valoarea contractului a ajuns la 7,7 milioane de lei, fonduri bugetare. Conform proiectului, durata totală de execuție a lucrărilor la podul Garibaldi este de nouă luni, acestea urmând a fi executate sub trafic. Garibaldi nu doar că va fi nou, dar și mai larg. Va avea patru benzi de circulaţie, trotuare pe ambele părţi şi piste de biciclete.

Strada Tipografiei (tronson 2) 

Și pentru această lucrare licitația publică a fost anulată. A doua la număr. Avea ca termen limită de depunere a ofertelor data de 2 septembrie 2019. 

În ceea ce privește strada Tipografiei, contractul inițial era estimat la suma de 965.689, acum valoarea contractului de execuție a lucărilor pentru amenajarea tronsonului 2 strada Tipografiei a este de 1,2 milioane de lei. Finanțarea va fi susțină din bani europeni (Programul Operational Regional – POR). Termenul limită de depunere a ofertelor era 1 iulie.

Amintim că, la mijlocul lunii mai, a fost atribuită licitația publică pentru contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie pentru "obiectivul de investiţii creşterea şi îmbunătăţirea spaţiului pietonal în zona urbană – modernizarea străzilor Regele Ferdinand, Emil Zola, Sextil Puşcariu, Tipografiei (tronsonul 1, respectiv 3) şi a scuarului CEC din municipiul Cluj-Napoca".

Câștigătoare a fost desemnată firma Diferit, client fidel al municipalității clujene, care în prezent lucrează la Nodul N și la podul Porțelanului, dar care a depus oferte și pentru modernizarea Bd. 21 Decembrie și a străzii Molnar Piuariu. Contractul este de 3,2 milioane de euro. Celelalte tronsoane ale străzii Tipografiei vor fi modernizate în cadrul lucrărilor ce prevăd transformarea Bulevardului Regele Ferdinand și a străzilor adiacente, unde șantierul a debutat în august 2019. 

Hotel sau birouri pe 21 Decembrie 

Și în acest caz vorbim despre mai multe licitații anulate. Trei la număr, mai exact. Ultimul termen pentru depunerea de oferte era prevăzut pentru 20 august 2019. Primăria Cluj-Napoca intenționează să concesioneze un teren de 1.500 mp pe Bd. 21 Decembrie 1989, pe care un privat ar urma să construiască o clădire de birouri sau un hotel de 4 stele, iar din suma obținută ca redevență se va asigura o parte de finanțare pentru sediul Filarmonicii de Stat Transilvania (FST).

Conform caietului de sarcini, ofertanţii pot opta fie pentru o investiţie cu destinaţia hotel (de minimum 200 camere, clasificare turistică 4*), fie pentru clădire de birouri şi servicii conexe (minim clasă A).

Ofertanţii care optează pentru construcţia unui hotel trebuie să aibă cel puțin 14 milioane de euro cifră anuală medie în ultimii trei ani în domeniul obiectului contractului de concesiune pentru care se depune oferta, în timp ce ofertanții care opteazǎ pentru clǎdire de birouri, cifra minimă este de 3,4 milioane de euro. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ. Contractul de concesiune va fi încheiat pe o perioadă de 40 de ani, iar valoarea estimată a investiţiei este între 349 de milioane și 1,4 miliarde de lei.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net