Copii ale unor cărți clasice rusești, din secolul al XIX-lea, la biblioteca Universității din Varșovia, Polonia, 14 noiembrie 2023.

O carte împrumutată în urmă cu mai bine de un secol a fost în sfârșit returnată bibliotecii publice Belinsky din orașul rus Ekaterinburg – cu 106 ani întârziere, a scris marți The Moscow Times.

Potrivit bibliotecii, cartea a fost împrumutată inițial în iulie 1919 și trebuia returnată în luna următoare. Cu toate acestea, tulburările istorice din timpul Primului Război Mondial au împiedicat cel mai probabil returnarea ei, în contextul în care forțele bolșevice au recucerit orașul Ekaterinburg din mâinile mișcării albe albe, anticomuniste, în timpul Războiului Civil Rus.

„Doar pentru referință: Armata Roșie a intrat în Ekaterinburg și și-a stabilit autoritatea pe 14 iulie 1919, deci puteți ghici ce s-ar fi putut întâmpla”, au scris reprezentanții bibliotecii, într-un anunț publicat în mediul online.

Biblioteca publică Belinsky, fondată în 1899, a distribuit fotografii ale cărții, care poartă încă ștampila chirilică originală de dinainte de revoluție.

Volumul returnat, o ediție din 1903 intitulată „Atenție și interes pentru învățare”, editată de A.I. Anastasiyev, a fost acum plasat în colecția de cărți rare a bibliotecii.

Iar în ceea ce privește taxa de întârziere… biblioteca a emis un memento vesel pentru clienții săi – cărțile trebuie returnate în termen de 14 zile de la momentul împrumutului.