coral

Perseverența te poate face milionar, în euro. Câştigătorul premiului de peste 2,78 de milioane de euro de la tragerea Loto 6/49 de duminică joacă de peste 20 de ani aceleași numere. E şi-a ridicat câştigul marți premiul fabulos. Bărbatul are aproximativ 60 de ani şi este din Calafat. Investiția a fost de 14,50 lei.

coral

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Loteria Română, în cursul zilei s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de 13.829.095,20 de lei (peste 2,78 milioane de euro), obţinut la tragerea suplimentară Loto 6/49 din 17 septembrie.

Câştigătorul este din Calafat, are în jur de 60 de ani şi a declarat că joacă în mod constant la Loto 6/49 de peste 20 de ani.

El a afirmat că întotdeauna joacă o singură variantă simplă şi aceleaşi numere, unele având semnificaţie personală. Acesta este cel mai mare câştig al său de până acum.

”Aveţi încredere, jucaţi ca să câştigaţi. Dacă nu joci, nu câştigi”, le-a transmis el celorlalţi jucători.

Bărbatul nu a dorit să-şi facă publică identitatea.

coral