coral

Ianis Hagi a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Elena Tănase, în luna octombrie. Cei doi îndrăgostiți au organizat petrecerea de cununie civilă, chiar astăzi, în prima zi de Crăciun. Cuplul a captat atenția tuturor invitaților, mai ales Elena, care s-a afișat într-o rochie superbă.

Ianis și Elena Tănase au decis să-și amintească toată viața Crăciunul din 2023.

Cuplul și-a organizat petrecerea de cununie civilă într-o atmosferă de lux rafinat, la restaurantul Fratelli, din Capitală.

Cei doi s-au afișat foarte eleganți, așa cum era de așteptat. Rochia Elenei este aleasă din colecția Marchesa, la prețul de listă de peste 8000 de euro.Ianis Hagi are 24 de ani și recent a traversat cel mai greu moment al carierei sale sportive, după cele 13 luni în care a stat pe margine din cauza unei accidentări.

Ianis Hagi și femeia pe care o iubete, Elena, își sărbătoresc cununia, alături de familie și prieteni.

Desigur, la petrecerea cu peste 400 de invitați nu aveau cum să lipsească Gigi Becali, Gică Popescu și părinții Simonei Halep.

Cine este Elena Tănase

Ianis, care trăiește de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste cu Elena Tănase, tot în vârstă de 24 de ani, a făcut pasul cel mare după ce a plecat cu tânăra la Paris, în orașul iubirii, pentru a o cere în căsătorie.

Elena Tănase a reușit să-l cucerească pe Ianis Hagi în primul rând datorită caracterului ei, mai ales că și ea este aromâncă, precum familia ”Regelui”.

Elena este din Constanța și a studiat la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, unul dintre cele mai reputate licee din județ.

Tânăra provine dintr-o familie foarte bogată bogată, tatăl fetei fiind un prosper om de afaceri din Constanța, cu afaceri în imobiliare și agricultură.

De altfel, și părinții celor doi se înțeleg de minune. Ianis Hagi a fost discret cu privire la viața sa personală până la marele pas.

„Relaţia mea îmi place să fie privată, pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea.

Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine.

Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e”, spunea Ianis Hagi, potrivit Gândul.ro.

De la fastuosul eveniment nu a lipsit Gică Hagi. „Regele” a coborât dintr-un BMW X5, alături de soția și fiica sa, Kira.

Sora mai mare a lui Ianis s-a născută pe 27 martie în 1996, la Barcelona, a copilărit în Turcia și este o pasionată de artă.

Gică Hagi a furat toate privirile la petrecerea de logodnă a fiului său. „Regele” a apărut la petrecere îmbrăcat într-un costum de ceremonie de culoare neagră pe care l-a asortat cu un papion.

coral

coral