Un penthouse dispus pe etajele 24 și 25 ale celui mai înalt bloc din Cluj-Napoca este scos la vânzare. Locuința nu are finisaje, dar are o panoramă superbă, arată economica.net
Un penthouse cu cinci camere din proiectul West City Tower din Cluj-napoca, amenajat pe etajele 24 și 25, la gri și semifinisat este scos la vânzare la prețul de 800.000 de euro + TVA. Locuința are o suprafață totală de 210 mp, iar terasa are 28 de mp. Blocul este consturit pe Calea Floresti Mănăștur.
Un penthouse cu cinci camere din proiectul West City Tower din Cluj-napoca, amenajat pe etajele 24 și 25, la gri și semifinisat este scos la vânzare la prețul de 800.000 de euro + TVA. Locuința are o suprafață totală de 210 mp, iar terasa are 28 de mp. Blocul este consturit pe Calea Floresti Mănăștur.
În anunț se mai arată că structura de rezistență a clădirii este una de beton armat, cu închidere perimetrală din cărămidă și compartimentări ușoare. Separat se poate achiziționa un loc de parcare exterior la prețul de 6.000 euro + TVA
West City Tower din Cluj-Napoca se promovează ca fiind cel mai înalt bloc de locuințe din România, la 92 de metri. Tot la aceeași înălțime a fost construit unul dintre cele cinci turnuri ale Asmita Gardens din București, acolo unde la etajul 25 se află un penthouse.
Penthouse-ul de la etajul 25 al Asmita Gardens a fost vândut în în 2014 cu 375.000 de euro, iar în 2017 fusese scos la vânzare la prețul de 1,5 milioane de euro.
Planuri pentru turnuri cu locuințe cu peste 25 de etaje, la București, mai au dezvoltatorul One United Properties și familia Topolinski.
One United Properties a cumpărat anul trecut un teren de la familia Videanu și pe care se pot construi turnuri cu locuințe înalte de 35 de etaje.
Familia Topolinski a anunțat recent începerea lucărilor de construcție la primele apartamente de pe terenul fostei fabrici Aversa de la Obor. InteRo Property va construi în prima fază a proiectului de pe ternul fostei fabrici Aversa din zona Obor șapte blocuri cu 551 de apartamente. Dezvoltatorul spune că primii rezidenți s-ar putea muta în complex în 2027. Pe teren se pot construi blocuri înalte de 27 de etaje.