S-a împlinit un an de când Maestrul Dumitru Fărcaș a trecut în neființă, la venerabila vârstă de 80 de ani.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj în acest sens:
"Maestrul a fost un artist desăvârșit, un om care i-a sprijinit pe toți cei care au avut nevoie și care și-a dedicat viața publicului. Pentru români, Dumitru Fărcaș reprezintă un simbol cultural, iar moștenirea sa va rămâne pentru noi și noi generații. Mulțumim, Maestre Dumitru Fărcaș! Ești mereu în inimile noastre!
O parte din această moștenire culturală este reprezentată și de Festivalul concurs „Taragotul de Aur”, un eveniment ce subliniază impactul pe care artistul Dumitru Fărcaș l-a avut și continuă să îl aibă, prin muzica sa.
Festivalul va avea loc toamna aceasta la Cluj-Napoca și urmărește descoperirea tinerelor talente, soliști instrumentiști și vocali care să contribuie la conservarea și promovarea culturii și portului tradițional românesc.
De asemenea, în cadrul festivalului va fi realizată ceremonia oficială a schimbării denumirii Casei de Cultură a Studenților din municipiul Cluj-Napoca, ce va primi numele „Dumitru Fărcaș".
Regulile de concurs, modalitatea de înscriere și alte detalii referitoare vor fi publicate pe paginile: Asociatia Culturala Dumitru Farcas și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial."