După intrarea în vigoare a legii privind registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, în unele domenii, la angajare, se solicită certificatul de integritate comportamentală.
Pe 20 iulie a intrat în vigoare legea privind „registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“ care prevede ca toate infracțiunile sexuale să fie înscrise într-un registru național.
Astfel, începând de la data menționată, toţi profesorii, cadrele medicale şi ceilalţi români care lucrează prin natura meseriei cu copii sau femei sunt obligaţi să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali, scrie Adevărul.
Decretul pentru promulgarea Legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare a fost semnat de președintele Klaus Iohannis pe 20 iunie 2019.
Legea a fost inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan și susținută de 110 deputați și senatori.