Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj au reţinut pentru 24 de ore un subcomisar de poliţie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Sorin Teodorel Ardelean, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei este acuzat că în luna decembrie 2018 şi în data de 2 mai 2019, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor magistraţi din cadrul unei unităţi de parchet, a pretins suma de 800 euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracţiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă şi dispunerii în dosar a unei soluţii procedurale favorabile persoanei cercetate.

În acelaşi context, la data de 3 mai 2019, inculpatul a primit cei 800 euro, suma de bani pretinsă anterior, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arată procurorii DNA Cluj.

La data de 3 mai Ardelean a fost prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de instanţa de judecată.

Sursa: monitorulcj.ro