Prezent la evenimentul „Quo Vadis – Piata de asigurări in 2019” organizat de DC NEWS, Leonardo Badea – președintele ASF, a declarat:

”Încep prin a menționa faptul ca avem o creștere a pieței asigurărilor cu 2,1% din punct de vedere al volumului de prime brute subscrise de către asigurătorii autorizați și reglementați de ASF în primele 9 luni ale anului 2018 față de aceeași perioadă a anului anterior până la o valoare de 7,47 miliarde lei, ceea ce în opinia noastră arată o îmbunătățire sustenabilă a sectorului de asigurări în România.

Un prim set de date preliminare de care dispunem (neauditate și care mai pot suferi rectificări) la nivelul anului 2018 indică o creștere cu aproximativ 4,5% a volumului primelor brute subscrise comparativ cu anul anterior, depășind in anul 2018 pragul de 10 miliarde lei. Creșterile de peste 4% se remarcă atat pentru segmentul asigurărilor generale, cat și pentru asigurările de viață.

Contextul internațional pe fondul căruia a evoluat piața locală a asigurărilor în anul 2018 a fost unul dificil, influențat de o serie de evenimente precum:

– atenuarea ritmurilor de creștere economică pentru statele membre UE,

– negocierile privind Brexit-ul și îngrijorările cu privire la un potențial acord,

– tensiunile comerciale dintre SUA și China.

În continuare, o încetinire a ritmului de creștere economică în Europa și o potențială instabilitate generată de evenimentele manifestate la nivel global sunt de așteptat în anul 2019.

În ciuda tensiunilor manifestate la nivel global pe piețele financiare, am constatat că în anul 2018, piața asigurărilor din România a avut o evoluție pozitivă, susținută și de preocuparea continuă a Autorității de Supraveghere Financiara pentru îmbunătățirea cadrului legal aplicabil entităților supravegheate și alinierea la legislația și standardele europene, în scopul asigurării celor două obiective principale:

– protecția consumatorilor

– stabilitatea financiară a piețelor supravegheate.

Deși segmentul asigurărilor generale (în special cel auto) rămâne principalul motor de creștere a pieței, remarcăm evoluția pozitivă pe care asigurările de viață din România au înregistrat-o pe parcursul ultimilor doi ani, și anume în special aprecierea de 21% constatată în anul 2017 față de 2016. Aceste evoluții s-au observat și prin creșterea ponderii primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viață, de la 17% în primele nouă luni ale anului 2016 la 21% în aceeași perioadă din ultimii doi ani.

În vederea susținerii dezvoltării pieței asigurărilor de viață, ASF a implementat o serie de măsuri referitoare la creșterea încrederii consumatorilor în existența unui sistem de reglementare și supraveghere eficient și capabil să protejeze drepturile acestora și sporirea educației financiare a românilor prin organizarea și participarea la programe care să conducă la o mai bună înțelegere a produselor de asigurare de către români.

Un alt aspect ce merită menționat este și îmbunătățirea indicatorilor prudențiali de solvabilitate, astfel încât toți asigurătorii locali au continuat să îndeplinească și la finalul primelor 9 luni din anul 2018 cerințele de capital de solvabilitate (SCR) impuse de regimul Solvabilitate II, situație ce a avut loc în premieră începând cu semestrul I al anului 2017. La nivelul pieței asigurărilor, rata SCR se situa la o valoare de 1,73, în timp ce rata MCR înregistra un nivel de 3,99 la 30 septembrie 2018. În ceea ce privește informațiile conform noului regim Solvabilitate II, nu există la acest moment date disponibile pentru finalul trimestrului IV 2018, în această perioadă aflându-se în desfășurare procesul de transmitere a datelor de către asigurători. 

Activele totale ale societăților de asigurare au crescut cu 1,79% în primele nouă luni ale anului 2018 comparativ cu valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior, depășind pragul de 20 miliarde de lei, în timp ce datoriile totale au crescut mai lent, cu 1,30%. Astfel, excedentul activelor față de datorii a fost de 4,97 miliarde lei la 30 septembrie 2018, în creștere față de valoarea de 4,81 miliarde lei, înregistrată la 30 septembrie 2017.

Pe partea de reglementare, în anul 2018, ASF s-a implicat în elaborarea proiectului de lege privind distribuția în asigurări (IDD). Suntem conștienți de provocările pe care le implică asemenea schimbări pentru toți jucătorii implicați, precum și de o oarecare rezistență la schimbare specifică acestor momente în care sunt implementate modificări semnificative ale legislației aplicabile. Considerăm, însă, că acest nou cadru legislativ vine în sprijinul consumatorilor, oferindu-le acestora o mai bună protecție a drepturilor și intereselor. Astfel, ne așteptăm ca, pe termen mediu și lung, această sporire a protecției consumatorilor să se traducă prin creșterea încrederii consumatorilor și implicit printr-o dezvoltare sustenabilă a pieței asigurărilor din România, ceea ce ar reprezenta în final un real câștig pentru toți jucătorii ce activează în cadrul pieței locale a asigurărilor.

În anul 2019, ne așteptăm ca principalele provocări la adresa stabilității piețelor financiare nebancare să vină în special din mediul extern: tensiunile geopolitice manifestate pe parcursul anului 2018, în special în ceea ce privește acordul privind Brexit-ul, tensiuni ce vor continua și pe parcursul acestui an. Cu toate acestea, așteptările referitoare la anul 2019 sunt optimiste – ne așteptăm deci la continuarea evoluției pozitive a pieței asigurărilor.

În ceea ce privește dependența sectorului de asigurări din România de asigurările auto, ASF și-a manifestat pe parcursul ultimilor ani interesul și disponibilitatea în sensul promovării unor măsuri care să sprijine și dezvoltarea asigurărilor de viață și de sănătate din România. În acest sens, vom continua pe această linie promovarea programelor de educație financiară și a măsurilor de creștere a încrederii consumatorilor, care alături de un cadru macroeconomic în general favorabil, o rată redusă a șomajului și creșterea veniturilor disponibile ale populației pot contribui la dezvoltarea pieței asigurărilor din România, inclusiv a segmentului de asigurări de viață, reducând astfel dependența pieței locale de asigurările auto.

Fără îndoială evenimentul major al anului 2019, este preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.

Printre dosarele legislative aflate în lucru în cadrul Consiliului Uniunii Europene se regăsesc si câteva dosare financiare (PEP, EMIR refit, EMIR CCP supervision) printre care  și cel privind modificarea directivei auto.

Pentru a evalua eficacitatea, eficiența și coerența legislației, Planul cadru de lucru al Comisiei în anul 2016 a prevăzut o evaluare a Directivei.

Rezultatele evaluării  au concluzionat că deșii Directiva respectă scopul inițial, anumite amendamente sunt necesare pentru a-i spori eficiența. Având în vedere Consumer Financial Action Plan (martie 2017), au fost identificate două direcții: portabilitatea istoricului daunelor și compensarea părților vătămate în cazul insolvenței asiguratorului.’’