Primarul Emil Boc promite patru noi parkinguri până în septembrie 2020. Este vorba de două parkinguri pe strada Primăverii și alte două pe Mogoșoaia și în Hașdeu, care, potrivit primarului, vor fi inaugurate peste un an. Aceste parkinguri vor oferi aproape 1.300 de locuri de parcare. În ceea ce priveşte parkingul de la Oncologie, aici lucrurile stagnează.

Parkingul Primăverii nr. 20 este cu termen de finalizare august 2020, Parkingul Primăverii nr. 8, termenul este iulie 2020 pentru finalizare. În ceea ce priveşte Mogoşoaia nr. 7-9, termenul de finalizare este iulie 2020. Sunt cele mai importante parkinguri care se află în lucru. Urmează Parkingul Hasdeu cu termen de finalizare septembrie 2020.

În privinţa Parkingului de la Oncologie aşteptăm în continuare avizul de la Ministerul Sănătăţii şi am vorbit personal cu doamna ministru Sorina Pintea asigurându-mă că va trimite acest accept ca Primăria să poată realiza la Oncologie acest parking. Urmează parkingul modular de pe strada Liviu Rebreanu să intre într-o dezbatere publică.

E primul parking diferit de cele existente”, a comentat primarul Emil Boc.

coral

Încă de acum cinci ani Primăria Cluj-Napoca a început demersurile pentru construirea parkingului suprateran de pe strada Primăverii nr. 20. Parkingul suprateran ar urma să aibă 6 etaje cu o capacitate de 400 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA. (5,5 milioane de euro). Potrivit municipalităţii, finanţarea investiţiei se face din bugetul local. Durata de realizare a parkingului este de 18 luni. Potrivit municipalității, executantul este Asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL. Viitorul parking va fi construit pe o suprafață de 1532,32 mp.

coral

În ceea ce priveşte parkingul de pe Primăverii nr. 8, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat deja la finalul anului 2018, iar lucrările au început în ianuarie 2019. Vorbim aici de un parking cu 266 de locuri de parcare, două niveluri de subsol, parter şi două etaje supraterane. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, terenul pe care se propune construirea parkingului are suprafața de 5.547 mp și este situat în cartierul Mănăștur delimitat de străzile Primăverii și Peana, “într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale”. Valoarea investiţiei este de 18,9 milioane lei + TVA (peste 4,1 milioane euro), iar constructorul, TCI Contractor General, are un termen de execuție, conform contractului, de 18 luni. Viitorul parking ar urma să fie inaugurat în luna iulie 2020. Banii provin exclusiv de la bugetul local.

Pe strada Mogoșoaia, tot în cartierul Mănăștur, ar urma să fie dat în folosință un alt parking de 292 de locuri.

Cel de-al patrulea parking suparteran  se află în construție, în zona Hasdeu şi ar urma să fie finalizat în septembrie 2020. Parkingul va avea în total 320 de locuri.

Atât primarul Emil Boc, cât şi viceprimarul Dan Tarcea, susţin că municipalitatea a demarat în această perioadă construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. Este vorba, pe lângă parkingurile Primăverii nr. 20 și nr. 8, de parkingurile Hasdeu, Mogoșoaia, Trotuşului, Albac, Azuga, Gheorghe Dima, Sighișoarei, parkingul de la Oncologie, parkingul subteran din Piaţa Cipariu sau parkingul privat pe strada Avram Iancu.

coral