coral

Babeş-Bolyai are un monument-simbol al aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Universității Românești din Cluj.Monumentul „Laudă cărţii” a fost dezvelit luni, 23 septembrie 2019, în prezența autorului, sculptorul clujean Liviu Mocan, a conducerii Universității, a reprezentanților facultăților din cadrul UBB, a reprezentanților Bisericii, dar și a clujenilor care au dorit să ia parte la evenimentul organizat în curtea interioară a clădirii centrale a instituției.

coral

               „Prin acest monument cinstim împreună cartea. Maestrul Liviu Mocan a avut o idee extraordinară. De fapt, dumnealui a înscris acest Laudă cărții într-un ciclu mai larg, pe care l-a gândit cu mult timp înainte și pe care-l va continua. Lauda cărții într-o instituție universitară e la ea acasă, o facem în fiecare moment, o ducem mai departe, chiar dacă eu, ca istoric știu că această carte, acest instrument, nu este etern ca timpul. Manuscrisele sub formă de carte au apărut cam în urmă cu 1500 ani, cărțile tipărite cu puțin înainte de anii 1500 și ele au continuat până astăzi când avem e-book-uri și nu ne mai deplasăm după noi cu cărți, ci folosim un instrument, o tabletă unde avem sute de cărți într-un spațiu foarte mic. Dar esența a rămas, pentru că scrisul e fundamental. Scrisul ne așează prin educație, pe noi oamenii, în rândul ființelor asemănătoare Demiurgului sau Creatorului și ne scoate din rândul primatelor, arătând că suntem o ființă cu totul și cu totul specială. Prin ceea ce se întâmplă în această universitate, datorită comuniunii dintre dascăli sau magiștri și discipoli sau studenți, cartea se află mereu în prim plan sub orice formă s-ar afla ea”, a afirmat, cu ocazia dezvelirii monumentului, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan Aurel-Pop.

La rândul său, sculptorul Liviu Mocan a explicat: „Sculptura Laudă cărții din seria Biblioteci verticale constituie o metaforă a cunoașterii: acumulările educaționale se substanțiază în mișcare, produc viață. Mă bucură mult faptul că Universitatea Babeș-Bolyai, instituție care modelează profesioniști și caractere umane, oferă o voce acestui simbol al menirii ei, spre a se adresa contemporanilor și generațiilor viitoare. Mesajul sculpturii fiind etern, materialele  din care a fost creată (bronzul și andezitul) sugerează neerodarea, focul, perseverența, regalitatea”.

               Operă a cunoscutului sculptor clujean Liviu Mocan, monumentul este realizat din bronz și andezit de Ilva  şi face parte din seria „Biblioteci verticale", prezentată la nivel internațional, iar dezvelirea lui stă sub semnul manifestărilor organizate cu ocazia Centenarului UBB.

coral