Edilul Emil Boc anunță măsuri ce urmează să fluidizeze traficul dinspre Florești spre centrul Clujului.
"Uite ce vom face până în prima săptămână din noiembrie. Vorbesc de Calea Florești până în Mărăști. O să fac hârtie și la CNAIR să gândească o bandă dedicată pentru transportul în comun, măcar pentru anumite intervale orare și dinspre Florești până la intrarea în Cluj-Napoca.
Astăzi, pe Calea Florești, după Praktiker, avem 42 de bus/h, mă refer la orele de vârf, din care 22 merg spre Bucium, 2 spre Cora și 19 spre centru. Pe Calea Florești, după Nodul N, din 31 bus/h, 10 merg pe Plopilor și 21 spre centru. Când venim pe Calea Mănăștur, după intersecția cu Câmpului, suny 70 bus/h, din care 49 vin de pe Câmpului, 21 de pe Calea Florești. Pe Moților, după intersecția cu Coșbuc, sunt 85 bus/h, 15 dinspre Grigorescu, 70 dinspre Mănăștur. Am cerut CTP să suplimenteze cu minim 10% aceste autobuze. Sub 1 minut va trebui să fie frecvența de circulație a autobuzelor. Pe Calea Florești, cum vom intra în Cluj, este o porțiune de 1,4 km până pe strada Câmpului și pe Calea Moților 750 de metri între Coșbuc și Petru Maior. Viteza medie de circulație crește de 15 la 30 km/h.
Nu este luată încă decizia finală, dar direcția este stabilită: vom avea bandă dedicată de la intrarea pe Calea Florești, bandă creată din rearanjarea parcărilor oblice. Se vor pune la bordură. Există o excepție, zona Fabricii de Bere, unde nu va fi posibil încă bandă dedicată, acolo probabil va trebui să se circule la comun. Vor trebui montante mai multe semafoare pentru autobuz, ca el să plece primul", a declarat Emil Boc, ZIUA LIVE.