coral

Primăria Turda anunță schimbările care vor avea loc după ridicarea restricțiilor prilejuite de starea de urgență. 

După cum bine știți, în România a fost instituită starea de alertă, în locul stării de urgență din ultimele 2 luni. În acest context, vă prezint care sunt schimbările și noile măsuri la nivelul municipiului Turda, pe care vă rugăm să le respectați. De asemenea, doresc să vă mulțumesc în mod deosebit pentru solidaritatea și responsabilitatea civică de care ați dat dovadă în această perioadă dificilă, pentru că ați respectat măsurile stricte de până acum. Chiar dacă începând de astăzi vom fi mai liberi, vă rog ca împreună să dăm în continuare dovadă de responsabilitate, să trecem cu bine peste această pandemie.

➡ Începând cu data de 15.05.2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.

➡ Cu aceeași dată se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, CU EXCEPȚIA LOCURILOR DE JOACĂ PENTRU COPII ȘI A LOCURILOR DE FITNESS ÎN AER LIBER, cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.

➡ Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și privați au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu și vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte.

➡ Instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor iau măsuri pentru organizarea activității, astfel:

a) accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;

b) să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3ºC;

c) să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor.

➡ Operatorii de transport persoane, publici și privați, își organizează activitatea astfel încât să fie respectate regulile specifice.

➡ Se instituie obligativitatea menținerii funcționării centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și impunerea unor condiții de izolare a personalului pe perioada prezenței la serviciu.

➡ Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

➡ Din data de 18 mai se va redeschide Salina Turda S.A

➡ Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, concerte sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și de activități culturale, științifice, artistice, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine și de tratament balnear desfășurate în spații închise. Sunt exceptate următoarele activități:

a) activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului, care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult, precum și practicile și ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult (cu participarea a maximum 16 persoane) se realizează cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite. Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice;

b) activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

c) activitățile de pregătire a sportivilor de performanță în cantonamente, care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

d) activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor, bibliotecilor și al sălilor de expoziții care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

e) activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.

coral

coral