O delegație a Consiliului Județean Cluj condusă de vicepreședintele instituției, domnul Marius Mînzat, a participat în perioada 28-30 octombrie, la invitația Serviciului Comercial al Ambasadei SUA la București, la cea de 24-a ediție a Conferinței anuale „North America / Central Europe Airports”.

coral

Scopul acestei reuniuni, la care au participat conducători ai aeroporturilor și oficiali guvernamentali din România și din regiune, dar și reprezentanți ai Asociațiilor Americane și Internaționale a Executivilor Aeroporturilor, a fost acela de a discuta oportunitățile și provocările cu care se confruntă în prezent industria aeronautică. De asemenea, au fost abordate și noile direcții de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum și rolul noilor tehnologii și echipamente din acest domeniu. 

coral

Astfel, în cadrul lucrărilor conferinței, domnul vicepreședinte Marius Mînzat a participat la diferite sesiuni individuale de discuții cu autorități aeroportuare din Europa și SUA, cu oficiali guvernamentali români și americani, dar și cu reprezentați ai companiilor de profil prezente la conferință, precum Epstein, Honeywell sau MCACG.

Marius Mînzat: „Cele mai aplicate discuții le-am avut cu reprezentanții Serviciului Comercial al Ambasadei SUA la București, care ne-au asigurat de întregul lor suport în vederea elaborării proiectului de dezvoltare, pe termen mediu și lung, al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj”. De asemenea, în cadrul întâlnirilor avute, vicepreședintele forului administrativ județean a primit invitații concrete de implicare a Consiliului Județean Cluj în proiecte de investiții demarate de Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii, în România.

Toate aceste direcții de colaborare reprezintă o oportunitate de excepție pentru dezvoltarea socio-economică a județului Cluj, sens în care Consiliul Județean va realiza în cel mai scurt timp pașii concreți în vederea materializării lor.

coral