PSD a făcut țara praf în cei trei ani cât s-a aflat la guvernare, iar acum încearcă prin aceleași manipulări și minciuni să arunce în cârca PNL tot felul de invenții și neadevăruri, dar și să blocheze decizii capitale pentru țară luate de guvernul Orban.
Ultima ispravă a celor din PSD este afirmația că PNL ar dori amânarea alegerilor și că liberalii folosesc pandemia pentru a fugi de votul românilor. Nimic mai fals, o însăilare ieftină a unui partid obișnuit să lanseze fumigene politice și să mintă de dimineața până seara.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat joia trecută legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie, iar pregătirile pentru scrutin au intrat în linie dreaptă.
PSD interpretează în stilul caracteristic o declarație a premierului Ludovic Orban în care acesta spunea că o decizie privind organizarea sau amânarea alegerilor locale nu ţine exclusiv de Executiv sau de PNL, ci de evoluția pandemiei.
PNL vrea alegeri pe 27 septembrie, domnilor din PSD! Ne pregătim pentru acest scrutin, ocupându-ne în același timp și de gestionarea treburilor țării. Nu e vorba despre nici o fugă de alegeri.
De asemenea, PSD invocă faptul că liberalii folosesc pandemia pentru amânarea localelor. PNL nu a utilizat niciodată tema pandemiei în disputa politică, așa cum din păcate procedează PSD. Nu social-democrații s-au opus până în ultimul moment prelungirii stării de urgență în luna aprilie? Nu aceiași social-democrați au venit cu tot felul de condiții pentru a accepta în Parlament starea de alertă? Nu oameni apropiați de PSD din diverse instituții au obstrucționat permanent decizii importante luate de guvernul Orban pentru a limita răspândirea pandemiei?
Guvernul este pregătit să organizeze alegerile în 27 septembrie, existând și posibilitatea ca scrutinul să se desfășoare timp de două zile, pentru a evita aglomerarea secțiilor de votare.
În același timp suntem preocupați să apărăm sănătatea românilor, iar dacă actuala criză sanitară se va înrăutăți vom lua cele mai bune decizii pentru cetățeni. Mai degrabă PSD pare interesat ca alegerile să nu aibă loc la sfârșitul lunii septembrie. Dacă își doresc cu adevărat ca acest termen să fie respectat, atunci social-democrații să renunțe să răspândească tot felul de teorii abracadabrante pe tema Covid și să le ceară răspicat românilor, așa cum o fac liberalii, să respecte deciziile firești și logice pentru combaterea bolii.
George Șișcu
Deputat, Candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Tulcea