Primăria comunei Negreni anunță că Târgul de Toamnă de la Negreni (Târgul de la Fechetău) nu va avea loc în acest an, pentru prima dată în ultimele câteva sute de ani.
Primăria din Negreni anunță că ”având în vedere situațiile create de pandemia coronavirus (COVID-19) și de măsurile de prevenire și combatere a efectelor prevăzute în actele legislative emise, organizarea Târgului de Toamnă (Târgul de la Fechetău) ediția octombrie 2020 nu va avea loc”.
Ce este Târgul de la Negreni?
Târgul de la „Fechetău”, cum este cunosc din oamenii din zonă, adună mii de curioși în fiecare an, în cea de-a două sâmbătă din octombrie, de câteva sute de ani încoace.
Din spusele cunoscătorilor, primele ediții au fost organizate în urmă cu 400 de ani, iar prima atestare documentară este de acum două secole.
Astfel, în cea de-a două săptămână a lunii octombrie, foarte mulți clujeni, dar și cumpărători din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, merg la Târgul de la Negreni pentru a cumpăra ceva anume sau pur și simplu pentru a surprinde atmosfera care îmbină diferite tipuri de oameni, dar și diferite niveluri de cultură, fiindcă acolo se găsesc de la chinezării, până la obiecte de artă valoroase.
Mulți vizitatori vin pentru atmosferă, pentru târguială, pentru mici și bere, pentru discuții și, de cele mai multe ori, pleacă de la târg cu plasele pline.