Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, organizează ediția #5 a Forumului Medierii Culturale. Forumul se va desfășura anul acesta online și la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, între 4-6 octombrie.

Tema acestei ediții este Patrimoniul atemporal și explorează perspective și proiecte centrate pe potențialul de mediere culturală al patrimoniului, pentru a genera conexiuni între generații și a însufleți spiritul de comunitate și aprecierea pentru moștenirea culturală.

“Medierea culturală în legătură cu patrimoniul este o formă de interpretare, de traducere în limbaj contemporan și accesibil a intențiilor și deciziilor din trecut. Ne oferă o înțelegere aprofundată a felului în care s-au format comunitățile, identitatea sau mentalul colectiv. Ne ajută să ne descoperim pe noi înșine și să ne conectăm la esența umană, indiferent de generația din care facem parte. Medierea culturală a patrimoniului poate fi un liant social, iar stimularea acestor practici poate influența în mod pozitiv viitorul pe care ni-l creăm.”

                                                                                                 Raluca Bugnar, organizator  FMC

Forumul se adresează operatorilor culturali –  educatori, mediatori, cercetători, studenți, artiști, asistenți sociali – și tuturor entuziaștilor culturali interesați de legătura dintre cultură și educație și potențialul patrimoniului cultural în acest context.

Evenimentul va cuprinde conferințe, discuții interactive, ateliere practice și prezentări susținute de experți, toate având scopul de a explora intersecția dintre patrimoniul cultural și rolul său în modelarea unui viitor dinamic și incluziv.

Conferința din prima zi a evenimentului va fi transmisă live pe contul de Facebook  al Centrului Cultural Clujean, pentru a oferi acces unui public cât mai larg, dar evenimentul ne îndeamnă și la (re)descoperire la fața locului, cu un format itinerant în două dintre zilele sale, explorând proiecte aflate în desfășurare la Timișoara, implementate de către organizații locale. Contextul de Capitală Europeană a Culturii oferă o oportunitate extraordinară de a reflecta asupra rolului activ pe care cultura vie îl are într-o comunitate, potențat de activitățile specifice de mediere.

Centrul Cultural Clujean a creat un program diversificat care promite să stimuleze dialogul, să inspire inovația și să împuternicească participanții să exploateze puterea patrimoniului pentru un viitor colaborativ. Programul va explora teme de interes precum:

  • Crearea de contexte pentru a consolida valori comune între generații

Cum discutăm împreună cu copiii și tinerii despre relevanța patrimoniului și despre sisteme diferite de valori între o comunitate și la alta?

  • Drepturi și responsabilități asupra patrimoniului

Al cui e patrimoniul? Care sunt instituțiile sau entitățile care promovează drepturile publicului la patrimoniu și se asigură de respectarea responsabilităților privind patrimoniul?

  • Resurse care susțin și încurajează realizarea activităților de mediere culturală a patrimoniului

Care sunt instituțiile și proiectele care facilitează cu succes accesul la patrimoniu? Cât de longevive sau, dimpotrivă, sporadice sunt inițiativele de mediere culturală a patrimoniului care au avut un impact asupra publicului (în special cel tânăr)? Ce este necesar pentru a face (mai) sustenabile astfel de inițiative?

  • Riscuri aferente lipsei medierii culturale a patrimoniului

Care sunt efectele pierderii identității și ștergerii memoriei comunitare?

Cum putem evita perimarea, inadecvarea sau distrugerea unor elemente de patrimoniu?

Informații și înscrieri

Participarea la Forumul Medierii Culturale este gratuită, pe baza înscrierii prealabile în program. Pentru mai multe informații, inclusiv detalii despre înregistrare și programul complet, vă rugăm să vizitați https://academiaschimbarii.ro/forumul-medierii-2023/.

Inițiativele dezvoltate prin platforma Academia Schimbării a Centrului Cultural Clujean sunt finanțate anul acesta prin Granturile SEE și norvegiene cu o sumă totală de 407.694 Lei.

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă care  gestionează programe de dezvoltare a sectorului cultural și de creștere a impactului culturii în societate, în domeniile educație, sănătate și well-being, dezvoltare urbană și rurală.

Centrul are 117 membri: instituții și organizații culturale, universități, asociații ale societății civile și ale mediului de afaceri, administrația locală și județeană din Cluj. Rețeaua Centrului mai include 25 de școli în Comunitatea Școlilor, 12 comune în rețeaua România Remarcabilă, 32 de orașe europene în rețeaua Culture Next și peste 60 de parteneri naționali și internaționali.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara este o instituție publică în serviciul comunității timișorene, aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara care oferă acces la resurse și finanțare nerambursabilă pentru comunitate. Ediția din acest an a Forumului Medierii Culturale este integrată în platforma Power Station, componenta Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural, implementată de Centrul de Proiecte Timișoara.

Despre finanțator

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.